BMW a publicat o serie de detalii cu privire la modificările pe care le va opera pe motoarele diesel și benzină cu trei și patru cilindri. Unitățile sunt gândite pentru a fi montate atât transversal, cât și longitudinal și vor putea fi întâlnite atât pe modelele BMW, cât și pe cele MINI.
Conform surselor apropiate companiei, primul produs care ar urma să beneficieze de nouile motoare va fi cea de-a șaptea generație a lui Seria 5, model așteptat să debuteze în cadrul Salonului Auto de la Paris din această toamnă.
În dreptul motoarelor pe benzină, BMW anunță o creștere a puterii cu 7 CP, un plus de circa 20 Nm și o reducere a emisiilor cu 5 procente. Totodată, nemții anunță că sistemul de răcire a fost și el optimizat.
Fanii motoarelor diesel trebuie să știe că unitățile cu trei și patru cilindri din noua generație vor avea emisii de CO2 mai mici cu 5%, un nou sistem de recirculare a gazelor, tehnologie AdBlue și sistem de reducere catalitică selectivă. În urma acestor îmbunătățiri, emisiile de NOx vor fi reduse și mai mult. De asemenea, toate motoarele diesel cu patru cilindri vor primi două turbocompresoare.
Via | Motor1