1.000 de lei bonus Rabla pentru mașini produse în România

vezi galeria foto

Rabla 2021 ar putea primi bugete mai mari, iar cei care cumpără o mașină produsă în România să se bucure de subvenții suplimentare.


Citește și:

Cinci greșeli frecvente pe care le fac șoferii cu sistemul de aer condiționat

Un proiect de lege înaintat la Parlament propune modificări substanțiale pentru următoarea ediție a programului Rabla. Inițiatorii proiectului urmăresc sprijinirea industriei auto locale printr-o serie de măsuri, dintre care cea mai importantă ar fi introducerea unui bonus de 1.000 de lei la achiziția unui model produs în România. În momentul de față, oferta include modelele Dacia Sandero, Dacia Logan, Dacia Duster, Dacia Logan MCV, Ford Puma și Ford Ecosport.


O altă propunere este suplimentarea bugetului pentru Rabla Clasic de la 455 la 910 milioane de lei (dublarea sa, practic), în timp ce suma alocată pentru Rabla Plus ar crește de la 140 la 200 de milioane de lei (o suplimentare cu 30%). O mențiune importantă în cazul Rabla Plus ar fi prioritizarea solicitărilor către instituțiile de stat, scrie Profit.ro.

Cât despre ediția Rabla aflată acum în desfășurare, criza COVID-19 a redus considerabil numărul solicitărilor. Doar 20.000 de rezervări s-au făcut în cadrul Rabla Clasic (din cele 60.000 disponibile), în timp ce pentru Rabla Plus s-au făcut 1.225 de rezervări, din 3.000.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE