Competiție la nivel înalt: Borsec la Raliul Moldovei 2022

vezi galeria foto

Provocările s-au ținut lanț în sezonul din 2022 pentru echipajul susținut de apa minerală Borsec. Chiar și așa, Adi Teslovan și Vajk Imre Cseh au depășit cu succes problemele tehnice din prima zi a Raliului Moldovei obținând în final locul 3 în clasamentul general al Campionatului Național de Raliuri pe Macadam și locul 1 în clasamentul pe echipe cu Omega Motorsport.


‘Raliul Moldovei a fost și în acest an unul dificil pentru noi, nefiind ocoliți de ghinion încă din prima zi. Pe proba Vermești am rămas fără servodirecție spre finalul probei, iar pe proba Moinești am făcut pană pe față, toate acestea aruncându-ne pe locul 18 în clasamentul general.

Totuși, echipa tehnică a reușit să schimbe caseta de direcție în parcul service în timp util și să revenim pentru a recupera timpul pierdut. Este un raliu cu probe frumoase, dar cu porțiuni extrem de distructive pentru automobil, temperaturile nu au fost foarte ridicate, dar umiditatea aerului era foarte mare, iar apa minerală naturală Borsec a fost nelipsită de lângă noi.


Următoarera etapă va avea loc în septembrie la Iași, tot pe macadam. Mulțumim partenerilor noștri: UniCredit Leasing, Generali, Stanleybet, Borsec, Hofigal, Defi, Interflon, Set Prod-com, Mobil 1 prin Star Lubricants și echipei tehnice Omega Motorsport’, a declarat pilotul Adi Teslovan.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE