Ți-ai achiziționat o mașină, ai întocmit toate actele necesare, iar tot ce mai ai de făcut este să-ți alegi un număr de înmatriculare. Cum poți afla dacă cel dorit de tine este disponibil – cauți pe Google „verificare număr înmatriculare’? Nu chiar, dar procedura este aproape la fel de simplă.
Există persoane care vor un număr preferențial și nu se mulțumesc cu cele oferite din oficiu de serviciul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Pentru a nu mai pierde timpul în fața ghișeului, există o metodă online prin care poți verifica dacă numărul de înmatriculare dorit de tine este disponibil.
Verificare număr înmatriculare – cum aflăm dacă un anumit număr este sau nu disponibil
Pentru început, trebuie să intri pe website-ul oficial DRPCIV, la rubrica „Verificare disponibilitate număr‘. În urmă cu câțiva ani, vizitatorii paginii erau nevoiți să își creeze un cont de utilizator pentru a accesa programul, dar sistemul a fost modernizat, iar acest lucru nu mai este necesar în prezent.
Nu trebuie decât să ne introducem adresa de e-mail în primul câmp al formularului, iar în cel de-al doilea vom tasta numărul de înmatriculare pe care ni-l dorim.
Bifăm caseta „Nu sunt robot’, după care apăsăm pe butonul „VERIFICĂ’.
Citește și:
Taxa auto – Când intră în vigoare și cine trebuie să o plătească?
Noi reguli pentru transportul în comun: călătorii „urât mirositori vor fi amendați
Salonul Auto de la Geneva 2019 – Cele mai spectaculoase mașini
Cel mai bun vânzător de mașini din lume
Rabla Plus 2019 – Până când trebuie depuse cererile de înscriere în program
Primul serviciu românesc de car sharing între persoane fizice
După o căutare fulgerătoare prin baza de date, programul ne va afișa aproape instantaneu rezultatul. Mesajul este formulat pe șablonul „Numărul X este/nu este disponibil la data de Y ora Z’.
Pentru confirmare, verdictul ne este trimis și prin e-mail, pe adresa pe care am furnizat-o în pasul anterior.
Site-ul DPRCIV subliniază faptul că acest program nu este destinat decât verificării valabilității unui număr de înmatriculare, ceea ce nu trebuie confundat cu rezervarea acestuia.
Reamintim că toate combinațiile preferențiale se atribuie contra-cost (45 de lei în plus față de costul unui set nou de plăcuțe).
De asemenea, nu vor putea fi atribuie combinații de litere cu semnificații obscene sau unele care pot fi asociate cu denumirile autorităților publice. De exemplu, nu se poate să alegi o plăcuță de înmatriculare personalizată cu ‘MAE’ sau ‘MAI’, printre altele.
Sofer inconștient – un pericol pe drumurile publice!! SB18GFG. SB-18-GFG https://youtu.be/geWkst6e4YE
ar trbui sa verificati in cat timp va programeaza pentru inmatriculare.http://www.prefectura-teleorman.ro/inf_permise/Rezervari/