E oficial: Europa spune adio motoarelor pe combustie din 2035

vezi galeria foto

Parlamentul European urmează să înceapă negocierile cu statele membre ale Uniunii Europene. Din 2035, vehiculele noi comercializate (autoturisme și LCV) nu vor mai funcționa pe benzină și motorină.


Conform planului FIT FOR 55 2030, emisiile de dioxid de carbon ale vehiculelor noi comercializate până în 2035 vor trebui să ajungă la zero. La prezentarea acestui pachet, 339 de membri ai Parlamentului European și-au exprimat părerea favorabil, în timp ce 249 s-au împotrivit. În plus, au existat și 24 de abțineri.

Totuși, obiectivele intermediare, setate pentru 2030, prevăd reducerea emisiilor cu 55% pentru autoturisme și 50% pentru vehicule comerciale ușoare față de nivelul înregistrat de vehiculele comercializate în 2021.


Proiectul aduce la lumină și beneficiile pe care le vor resimți cetățenii europeni ca urmare a reducerii drastice a emisiilor. O calitate mai bună a aerului, economii de energie și costuri mai mici pentru deținerea unui vehicul. Mai mult decât atât, va fi stimulată inovarea tehnologiilor cu amprentă neutră de carbon.

„Prin adoptarea noilor standarde, creăm claritate pentru industria autovehiculelor și stimulăm inovarea și investițiile pentru producătorii de automobile. În plus, achiziționarea și conducerea de autoturisme cu emisii zero vor deveni mai ieftine pentru consumatori. Sunt fericit că Parlamentul a susținut revizuirea ambițioasă a obiectivelor pentru 2030 și reducerea cu 100% a emisiilor pentru 2035, ceea ce este esențial pentru a atinge neutralitatea climatică în 2050′, a declarat danezul Jan Huitema, membru al Parlamentului European.


Sursa: Profit.ro

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE