Fiat vede în Tipo modelul care ar trebui să revigoreze vânzările, doar că rezultatele obținute în cadrul testelor EuroNCAP o să schimbe puțin regulile jocului.
Organizația EuroNCAP i-a acordat italianului doar 3 stele, iar la acest rezultat slab se adaugă și câteva probleme serioase. Spre exemplu, în cazul unui accident frontal, pieptul are parte de protecție slabă în cazul ambilor ocupanți din față. În plus, protecția pentru cap este și ea modestă.
În total, modelul italian a primit rating de 82% în cazul protecției adulților, 60% în cazul protecției copiilor și 62% în cazul protecției pietonilor. Ratingul pentru sisteme de siguranță a fost extrem de mic. Doar 25% a bifat Tipo în versiunea de bază.
EuroNCAP a testat și o variantă echipată cu sisteme de siguranță ceva mai complexe. În acest caz, ratingul a crescut de la 25% la 57%, lucru care a dus la obținerea a 4 stele de siguranță.
Sursa | EuroNCAP