Formula 1 Azerbaijan – O cursă nebună cu un podium imprevizibil

vezi galeria foto

Un circuit stradal nu este unul ideal pentru a crea spectacol, dar iată că la Baku am avut cea mai nebună cursă a sezonului.


 

După doar câteva viraje am avut un început care părea că l-a scos din cursă pe Bottas, însă istoria cursei de la Baku a fost una imposibil de prevăzut. Finlandezul a ajuns pe ultimul loc, fiind depășit cu un tur de lider. Țineți minte asta.

Apoi, primele 20 de tururi au fost nebune cu trei Safety Car-uri și incidente la fiecare restart. Cel mai important i-a implicat pe Vettel și Hamilton. Înainte de restart, Hamilton a frânat violent, Vettel a intrat îl el, iar apoi a mers în dreptul lui și în timp ce gesticula pentru manevra făcută l-a lovit. Steag roșu. Cursa a fost oprită pentru circa 20 de minute din cauza numeroaselor resturi rămase pe pistă.


Pentru gestul său, Vettel a primit o penalizare de 10 secunde, dar tot în acel moment Hamilton a fost nevoit să intre la boxe pentru că gulerul care ține sistem HANS în poziție s-a desprins. Ambele intrări la boxe au făcut ca Vettel să iasă imediat în fața lui Hamilton, cei doi depășind alte mașini până la final, fără însă să se dueleze. În toată această nebunie, cu numeroase accidente și abandonuri, Bottas, rămas cu un tur în urmă la început, a reușit să ajungă pe locul al treilea și a trecut de Lance Stroll efectiv pe ultimii metri ai cursei. Da, Lance Stroll, un debutant, a terminat pe locul al treilea o cursă câștigată de Daniel Ricciardo. O adevărată nebunie, cu un scenariu imposibil de prevăzut. În primii 10 au urmat, Vettel, Hamilton, Ocon, Magnussen, Sainz, Alonso și Wehrlein.


Vettel rămâne lider la general și își mărește cu două puncte diferența față de Lewis Hamilton. Cursa următoare, peste două săptămâni, se va desfășura în Austria, pe circuitul celor de la Red Bull, fostul A1 Ring.

 

 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE