Jaguar a expus noul F-Pace în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Din punct de vedere estetic, lucrurile stau extrem de clar: emoție și ADN.
Așa cum era de așteptat, noul Jaguar F-Pace preia o serie de linii de de F-Type, XE sau XF, în timp ce la interior, elementele clasice se îmbină perfect cu gadgeturile de ultimă oră.
Sub capotă, Jaguar F-Pace va beneficia de aportul acelorași motorizări regăsite pe XE sau XF. Versiunea entry-level va fi reprezentată de motorul de 2,0 litri diesel de 180 CP.
Urmează un V6 diesel de 3.0 litri și 300 CP, dar și un V6 pe benzină, tot de 3,0 litri care oferă 340 CP sau 380 CP. Tot pentru iubitorii de motoare pe benzină, Jaguar pune la dispoziție și un 2,0 litri de 240 CP.