Fuziunea FCA-PSA are un nou nume: STELLANTIS

vezi galeria foto

Cele două mari concerne în curs de fuzionare — PSA Peugeot Citroen și FCA Fiat Chrysler — și-au ales numele entității proaspăt create: STELLANTIS.


Citește și:

Cinci greșeli frecvente pe care le fac șoferii cu sistemul de aer condiționat

Grupurile PSA și FCA, care se află pe ultima sută de metri în procesul de împreunare, au anunțat aseară printr-un comunicat de presă numele sub care se vor prezenta: STELLANTIS.

Inspirat de latinescul stello, care înseamnă „a lumina cu stele’, STELLANTIS „își trage inspirație din această nouă și ambițioasă aliniere de mărci auto cu istorie și de puternice culturi care, prin asociere, formează unul dintre noii lideri ai următoarei ere a mobilității’, este explicat în comunicat.


Identitatea de corporate brand va fi completată ulterior cu un logo. Numele și logourile brandurilor auto constituente vor rămâne neschimbate. Procesul de unificare va fi încheiat, cel mai probabil, în primul trimestru al anului următor.

STELLANTIS — format din mărcile Peugeot, Citroen, Opel, DS, Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Dodge, Fiat, Jeep, Lancia și Maserati — este al patrulea cel mai mare concern auto din lume, după Toyota, Grupul Volkswagen și Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi. Valoarea estimată a lui STELLANTIS este de circa 46 de miliarde de dolari.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE