Ice Grey și Ice Silver – Noile nuanțe texturate pentru Peugeot 208 facelift

vezi galeria foto

Peugeot a prezentat noul 208 facelift în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Conform oficialilor producătorului francez, modelul va fi disponibil alături de două nuanțe texturate pentru caroserie.


Botezate Ice Grey și Ice Silver, cele două nuanțe subliniază liniile lui 208 facelift și totodată, îi amplifică look-ul dinamic și modern al modelului francez. Peugeot spune că noile nuanțe sunt mai rezistente și mai ușor de întreținut comparativ cu cele mate, clasice și asigură o rezistență mai bună la zârieturile ușoare, rezultate în urma spălării frecvente.

În Europa, prețul pentru vopseaua texturată va fi de 800 de euro, valoare echivalentă cu cea a unei vopsele sidefate. Noile nuanțe oferite de Peugeot reprezintă rezultatul unei activități intense desfășurate pe parcursul a 4 ani.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE