Inlocuirea anvelopelor: cand le-a sunat ceasul?

vezi galeria foto

Schimbarea de sezon nu este singurul motiv pentru care este necesara schimbarea anvelopelor. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa iei o decizie corecta.


Inlocuirea anvelopelor este o operatie uzuala si se practica din mai multe motive. Unele dintre acestea sunt evidente, spre exemplu s-au uzat pana cand au aparut sarmele prin materialul anvelopei, altele sunt mai putin evidente, cum ar fi permutarea anvelopelor pentru a asigura o uzura uniforma a acestora. Iata principalele probleme:

1. Inlocuirea anvelopelor: uzura

Prevederile legale sanctioneaza circulatia cu anvelope al caror profil are adancimea mai mica de 1,5 mm. In practica, sub 3 mm condusul devine periculos, in special pe ploaie, din cauza rezistentei reduse la acvaplanare. In lipsa unui instrument adecvat, poti masura adanciomea profilului cu o moneda de 50 de bani, pe care o introduci intr-unul dintre canalele din zona central a anvelopei cu stelele in jos. Daca stelele sunt vizibile din canalul anvelopei, aceasta trebuie schimbata.


Tot la capitolul uzura incadram si uzura neuniforma („masina trage intr-o parte'), dar aceasta poate fi cauzata si de defectiuni la trenul de rulare (geometria rotilor, amortizoare defecte).

Chiar daca profilul anvelopei are adancimea suficienta, dar anvelopele au mai mult de sase ani, este momentul de pensionare. Asta deoarece cauciucul din care sunt fabricatye si-a pierdut deja proprietatile initiale. Acesta devine mai rigid, avand o aderenta diminuata, ceea ce se traduce prin distante mai mari de franare, in special in cazul unei franari de urgenta.


2. Inlocuirea anvelopelor: schimbarea de sezon

Daca ai anvelope specializate (de vara sau de iarna) acestea trebuie schimbate odata cu schimbarea regimului de temperatura. Este destul de intuitiva trecerea la anvelopele de iarna (cand ninge) dar foarte multi soferi prelungesc momentul schimbarii anvelopelor de iarna pana aproape de sosirea verii. In principiu, schimbarea anvelopelor trebuie corelata cu temperatura exterioara. Astfel, sub 7 grade celsius, anvelopele de vara pierd din aderenta. Daca maxima de temperatura scade sub 7 grade Celsius toamna, e momentul schimbarii anvelopelor de vara cu cele de iarna.


In acelasi timp, primavara, amanarea momentului trecerii la anvelopele de vara este o practica periculoasa. Materialul moale al anvelopelor de iarna devine ineficient odata cu cresterea temperaturii. Ca regula generala, atunci cand minimele cresc peste 7 grade Celsius, trebuie trecut la anvelopele de vara.

3. Inlocuirea anvelopelor: permutarea periodica

Pentru o uzura uniforma a anvelopelor, se recomanda permutarea acestora periodic. Operatia se poate face la fiecare schimbare de sezon, odata cu schimbarea anvelopelor, dar nu mai rar de o data la doi ani. In manualul masinii gasiti schema corecta de permutare a rotilor. In cazul in care anvelopele sunt directionale (cele mai multe anvelope de iarna sunt directionale), trebuie sa fiti atenti la sensul de rotatie.


La final nu uitati un sfat esential pentru durabilitatea anvelopelor si pentru siguranta rularii: verificati presiunea ce3l putin o data pe luna si obligatoriu inaintea plecarii in calatoriile mai lungi (concediu etc.). Verificarea presiunii se face la rece, inainte de a porni cu masina.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE