Jocuri gratis de mobil, cu mașini, care te vor ține (cu telefonul) în priză!

Probabil că ți se întâmplă des să ai chef să te joci ceva pe mobil și să nu știi ce să alegi din sutele de mii de sugestii. Am strâns noi jocuri racing pentru mobil pe care trebuie să le încerci măcar o dată!

Asphalt 9: Legends (Android/iOS)

asphalt 9 jocuri mobil

Asphalt 9 continuă stilul arcade plin de adrenalină a jocurilor din seria Asphalt, și noi sperăm să nu se oprească vreodată. Acum, lista de supermașini exclusiviste include 60 de modele, pe care le poți chiar personaliza. Important este să ai cât mai mult NOS. Cât. Mai. Mult. NOS.

Chiar, știați că Asphalt este creat de producătorul român Gameloft?

Need for Speed: No Limits (Android/iOS)

nfs need for speed no limits jocuri mobil

De ceva vreme încoace, dacă vrei să intri în lumea fantezistă a jocurilor din seria NFS, nu-ți trebuie neapărat PC/consolă, pentru că ai și pe mobil oferte atractive. Cel mai recent titlu din serie este No Limits, care a fost dezvoltat de creatorii Real Racing 3 și care redă atmosfera din Payback. Jocul promite peste 1.000 de curse și are și un sistem de modificare a mașinilor (Ferrari, Pagani, Koenigsegg, etc. Numai nume grele).

F1 Mobile Racing (Android/iOS)

f1 mobile game jocuri mobil

La fel ca EA, și Codemasters oferă versiuni de mobil pentru jocurile dedicate platformelor mari. Aici ne referim la jocul Formula 1, care își dă toată silința să reproducă în mod cât mai precis versiunile de PC și consolă. Și aici dispui de toate circuitele din calendarul competițional, împreună cu mașinile concurente. În F1 Mobile Racing poți alerga în curse de Grand Prix și te poți duela cu prietenii, în curse 1-la-1.

CSR Racing 2 (Android/iOS)

csr racing 2 jocuri mobil

CSR Racing a fost un joc excepțional. Iar CSR Classics, o adevărată piatră prețioasă în materie de jocuri de mobil. Însă CSR Racing 2 duce totul la un alt nivel, atât din punct de vedere al graficii cât și din acela al gameplay-ului. Acum are și mod Augmented Reality, dacă dispozitivul tău se laudă cu așa ceva! Cine s-ar fi gândit că și liniuțele virtuale pot fi atât de captivante!

CarX Drift Racing 2 (Android/iOS)

carx drift racing 2 jocuri mobil

Performanța nu se obține tot timpul urmând trasa cea mai scurtă. Uneori, ca să câștigi trebuie să mergi cât mai de-a latul, așa cum se întâmplă în episodul al doilea din CarX Drift Racing. Aici te bucuri de un gameplay mai bun decât înainte, dar mai ales de un sistem de progres mai complex — cel dinainte devenea plictisitor destul de repede. În plus, în Carx Drift Racing 2 poți să-ți și upgradezi (și personalizezi) mașina.

Mario Kart Tour (Android/iOS)

mario kart tour jocuri mobil

OK, știm, acesta nu este chiar un joc cu mașini, în primul rând pentru că nu concurezi cu mașini, ci cu karturi. Însă, totuși, vorbim de un clasic aici, sunt puțini dintre noi care nu apreciază un arcade Mario. Gameplay-ul este haotic într-un stil captivant, cu tot felul de premii aruncate pe traseu, cu scurtături care așteaptă să le descoperi.

Și, în cazul în care pierzi controlul, miza nu în Mario Kart Tour nu (mai) este atât de mare: nu poți pica de pe traseu. Jocul nu-ți cere bani, însă după un timp te convinge că nimic nu este gratis, mai ales dacă nu ești un talent nativ: e suficient să ai două-trei curse împotriva unor jucători care au investit bani pentru a-și îmbunătăți kartul și șoferul ca să înțelegi că nu există progres fără efort (financiar).

Real Racing 3 (Android/iOS)

real-racing-3-jocuri-mobil

E puțin probabil să nu-l ai deja instalat pe telefon sau pe tabletă, însă am zis că merită să încercăm. Real Racing 3 aproape că nu mai are nevoie de descriere. Este cel mai jucat joc cu mașini în momentul de față, cu peste 500.000.000 de download-uri. Totodată, este un simcade (un mix între simulator și arcade) extraordinar, cel puțin pentru platforma pe care rulează.

Real Racing 3 te încântă cu peste 250 de modele de mașini, toate licențiate, și cu peste 20 de circuite — la fel, licențiate. Deci dacă ai nevoie de o escapadă pe Spa-Francorchamps cu Porsche 911 GT3, o ai la doar un telefon mobil/o tabletă distanță. Sigur, dacă vrei să progresezi pe cât de repede ți-ai dori, va trebui să plătești pentru asta.

Adaugă un comentariu