Lexus LS 500 F Sport – Poze și detalii oficiale

vezi galeria foto

Lexus a publicat primele imagini și detalii cu pachetul F Sport gândit pentru LS 500. Noua versiune va fi expusă în premieră internațională în cadrul Salonului Auto de la New York, eveniment care își va deschide porțile către finalul lunii curente.


Pachetul F Sport dedicat lui LS aduce o grilă frontală revizuită. Conform oficialilor japonezi, doar proiectarea acesteia în CAD a durat aproximativ 5 luni. Tot la exterior observăm praguri laterale noi, logo-ul F Sport, jante de 20 de inchi și o culoare specială pentru caroserie (Ultra White).

În interior, Lexus a optat pentru scaune îmbunătățite, accesorii din aluminiu, un volan sport și un panou de instrumente asemănător cu cel de pe LFA.

Pentru un plus de sportivitate, Lexus a adăugat un sistem de frânare revizuit, o direcție mai precisă și o suspensie setată către sportivitate.


După cum deja știți, sub capotă, Lexus LS poate fi comandat fie cu motorizarea V6 biturbo de 3,5 litri care produce 415 CP, fie în varianta hibrid care promite 354 CP. Cu ajutorul unei transmisii automate cu zece rapoarte, Lexus LS 500 F Sport accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,5 secunde, în timp ce versiunea eco are nevoie de 5,2 secunde pentru același sprint.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE