Tânărul Tamas Szasz în vârstă de 18 ani a reușit să obțină permisul de conducere în luna iunie. Ieri, 26.09.2016, proaspătul învățăcel a ieșit cu un Nissan GT-R la plimbare. În momentul în care a ajuns la kilometrul 42 al autostrăzii A3, aparatul radar al Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a înregistrat viteza de 255 km/h. Astfel, tânărul șofer a reușit să intre în cărțile de istorie, fiind cel mai rapid șofer surprins până acum de aparatele radar ale Poliției. Pe locul doi, cu 246 km/h este tot un tânăr prins de Poliție tot anul acesta.
Așa cum era normal, Tamas Szasz a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.125 de lei, iar permisul i-a fost reținut pentru o perioadă de 90 de zile.
Citește și: Nu trageți dom Semaca! Poliția primește aparate radar noi tip pistol
După cum știți, la începutul anului, Poliția Română a achiziționat opt aparate radar care folosesc tehnologia laser. Acestea dispun de o cameră video de ultimă generație care poate realiza fișiere foto și video, astfel încât polițiștii pot prezenta în instanță nu doar numărul de înmatriculare al mașinii, ci și trăsăturile faciale ale șoferului. În plus, aparatele radar au senzor GPS, ceea ce înseamnă că înregistrează și detaliile cu privire la locul unde a avut loc contravenția.
Citește și: Trei olteni s-au speriat de radarul tip pistol. Au crezut că vor fi împușcați
Acest tip de aparat radar poate detecta viteza mașinilor de la o distanță de 1,2 kilometri, iar marja de eroare este de +/- 2 km/h. Viteza maximă pe care o poate detecta este de 320 km/h.
Via | Hotnews