Marea Britanie: Dacia Duster a primit o versiune de marfă

vezi galeria foto

Divizia Dacia din Marea Britanie a lansat o versiune dedicată transportului de mărfuri pentru SUV-ul Duster. Aceasta se numește Duster Commercial și a fost prezentată cu ocazia The Commercial Vehicle Show, eveniment care se desfășoară în Birmingham între 14 și 16 aprilie.


Conform comunicatului de presă, Dacia Duster Commercial renunță la bancheta spate și propune un volum de încărcare de până la 1.150 de litri, în versiunea 4×2. Mai mult decât atât, Duster Commercial are o capacitate de încărcare de 550 de kilograme și va fi disponibil atât în versiunea 4×2, cât și în cea 4×4.

 

Sub capotă, singura motorizare disponibilă va fi cea dCi de 110 CP. Prețul de pornire pentru Dacia Duster Commercial este de 9.595 de lire fără TVA, echivalentul a 13.284 de euro.

Sursa | DaciaUK

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE