Mașinile plug-in hybrid au emisii mult mai mari decât în datele oficiale, arată un studiu

vezi galeria foto

Un studiu efectuat pe trei modele plug-in hybrid indică faptul că, în condiții reale de trafic, emisiile sunt cu mult mai mari decât cele declarate.


Citește și:

Audi Q8 primește versiune plug-in hybrid cu 462 de cai-putere

Audi A3 Sportback primește versiune plug-in hybrid cu 204 CP

Peugeot a prezentat 3008 facelift: plug-in hybrid cu 300 de cai-putere

Noile reglementări în privința emisiilor împing producătorii auto către adoptarea de soluții de electrificare a gamelor de motorizări actuale, iar printre cele mai populare în acest moment sunt hibridele plug-in.

Avantajul, pe foaie, al unui hibrid plug-in este că folosește un ansamblu propulsor mixt și baterie suficient de mare încât să permită rulare în regim electric pe distanțe mai mari decât în cazul hibridelor clasice. Asta se traduce, în mod teoretic, prin medii de consum și emisii foarte mici.


Un studiu efectuat de organizația de mediu Transport & Environment arată însă că cifrele reale sunt cu mult mai mari decât cele obținute de producători prin testarea WLTP. Cele trei modele testate de Transport & Environment au fost BMW X5, Volvo XC60 și Mitsubishi Outlander, toate în versiuni plug-in hybrid.

Primul test a fost efectuat plecând la drum cu bateria plină, adică în cele mai favorabile condiții atât pentru un utilizator de PHEV cât și pentru mediu. Rezultatele testelor arată că, în condiții reale de trafic, toate cele trei modele testate au emis mai multe noxe decât în estimările inițiale. Asta nu e surprinzător, întrucât nici modelele cu motorizări convenționale nu reușesc să se încadreze în cifrele obținute prin testarea standard WLTP. Surprinzător este cu cât au fost depășite datele oficiale.


BMW X5 a emis 41 g/km de dioxid de carbon (cu 28% mai mult decât în testele oficiale), în timp ce Volvo XC60 a emis 115 g/km CO2, cu 62% mai mult. În cazul lui Mitsubishi Outlander contrastul a fost și mai mare: 86 g/km CO2, cu 89% mai mult decât declară producătorul.


Cifrele de emisii au crescut dramatic însă în testele cu bateriile goale — un scenariu fezabil, de altfel —, când propulsia a fost asigurată în cea mai mare parte de motoarele pe combustie internă.

Aici, topul a suferit modificări: Volvo XC60 a emis 184 g/km CO2, de trei ori mai mult decât în datele oficiale, în timp ce Mitsubishi Outlander a înregistrat emisii de 164 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, de circa patru ori mai mult. „Campion’ a fost BMW X5, cu emisii de 254 g/km CO2, de opt ori mai mult decât declarase producătorul.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE