Mașinile cu motoare diesel vor fi interzise în Oslo

vezi galeria foto

Scandalul Dieselgate, dar și poluarea din marile orașe duce la decizii importante la nivelul autorităților. Dacă ieri vă spuneam că în Madrid, până în 2019 se dorește eliminarea completă a mașinilor din centrul orașului, astăzi venim cu vești din Norvegia.


Conform autorităților din Oslo, toate vehiculele echipate cu motoare diesel vor fi interzise în centrul orașului între orele 6:00 – 22:00 începând de astăzi, 17 ianuarie. Decizia rămâne valabilă până când nivelul de poluare din oraș va scădea până la un prag acceptabil.

Este prima decizie de acest fel care vine din Oslo, iar consiliul local spune că în maximum două zile, lucrurile vor reveni la normal. De asemenea, interdicția nu se aplică pe autostrăzile care traversează orașul, în zona gării și în zona terminalului de feribot. Cei care sunt prinși că încalcă această regulă vor avea de plătit aproximativ 160 de euro.


După cum știți, Norvegia este țara unde în ultima perioadă guvernul a încurajat achiziția de vehicule electrice și hibride. Chiar și așa, nivelul de poluare din centrul orașului atinge cote mari în zilele aglomerate.

„Emisiile acestor motoare sunt uneori atât de mari încât copiii care suferă de afecțiuni pulmonare sau adulții cu insuficiență cardiacă sunt sfătuiți să nu petreacă prea mult timp în aer liber', au declarat oficialii din Oslo.

Via | Hotnews

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE