Mercedes-Benz a prezentat noul GLC Coupe

vezi galeria foto

Momentul mult așteptat a luat sfârșit: Mercedes-Benz a prezentat noul GLC Coupe, modelul care vrea să muște serios din felia de piață obținută cu greu de BMW X4. Noul GLC Coupe a fost prezentat cu ocazia Salonului Auto de la New York, eveniment care își va deschide porțile în următoarele ore.


Din punct de vedere estetic, lucrurile sunt extrem de clare. Multe elemente de design preluate de la GLC și un palfon asemănător cu cel al lui GLE Coupe. Linia plonjată a plafonului și hayonul ceva mai ridicat oferă o perspectivă elegantă.

Noul Mercedes-Benz GLC Coupe măsoară 4.730 de mm lungime și are o înălțime de 1.600 de mm. Toate aceste valori sunt completate de ampatamentul de 2,87 de metri. Așa cum era de așteptat, spațiul destinat pasagerilor nu s-a modificat drastic. Pasagerii din spate cu o înălțime mare ar putea avea ceva probleme din cauza plafonului plonjat.


Spre deosebire de GLC, noul GLC Coupe are un portbagaj mai mic cu 59 de litri și măsoară 491 de litri. Volumul poate fi extins până la 1.205 litri, prin rabatarea banchetei.

Așa cum vă anunțam și anterior, gama de propulsoare, dar și tehnologiile vor fi împrumutate de la GLC. Astfel, sub capota lui Mercedes-Benz GLC Coupe, clienții vor putea alege din opt variante de propulsoare, patru diesel și patru benzină. Pentru moment, vârful de gamă va fi reprezentat de versiunea AMG GLC 43 4Matic Coupe care folosește motorul V6 de 3.0 litri și 367 CP.


Fanii motoarelor diesel se vor bucura de unitatea de 2,0 litri capabilă să ofere 170 CP (GLC 220d Coupe) sau 204 CP (GLC 250d Coupe). Cei care preferă o versiune eco, vor avea la dispoziție varianta GLC 350e 4Matic. Aceasta folosește un motor de 2,0 litri și un agregat electric pentru un total de 320 CP.

Clienții vor avea la dispoziție suspensiile Dynamic Body Control și deja familiarul Air Body Control.

 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE