În luna iunie a acestui an, Mercedes-Benz a lansat o serie de îmbunătățiri pentru Citan, utilitara de mici dimensiuni a grupului. Atunci, nemții au venit cu motoare diesel Euro 6 și cu o serie de opționale menite să ușureze viața șoferilor.
Astăzi ne îndreptăm atenția asupra versiunii pe benzină. Mercedes-Benz Citan 112 a primi o versiune revizuită a unității de 1,2 litri. Aceasta răspunde ceva mai rapid, în timp ce numărul de cai putere a rămas tot la 114. În plus, cuplul motor crește de la 175 Nm la 205 Nm pentru perioade scurte de timp, sub kickdown, în treptele doi, trei și patru. Cuplul motor poate rămâne la acea valoare pentru maxim 20 de secunde.
În plus, Mercedes-Benz Citan 112 poate fi echipat și cu transmisia cu dublu ambreiaj și șase rapoarte. De asemenea, interiorul a primit ceasuri de bord noi, un levier pentru frâna de mână remodelat și un mâner din material textil pentru închiderea hayonului.
Tot la interior, Citan poate fi echipat cu un sistem de navigație, cu climatizare cu reglare automată și cu o cameră video pentru mersul cu spatele cu afișaj integrat în oglinda retrovizoare interioară.