Iată că lunga listă cu premiere absolute pe care le-a realizat echipa Vitesco Technologies MINI Electric Racing nu se oprește aici. Prima etapă a Campionatului Național de Super Rally din România s-a desfășurat în Mangalia, unde MIMI l-a avut la volan pe Ciprian Lupu, singurul pilot de curse în scaun rulant din Europa Centrală și de Est.
În 2008, Ciprian Lupu a prins iremediabil „microbul' sporturilor cu motor după o experiență pe locul din dreapta alături de pilotul Manu Mihalache. Deși mulți nu au crezut că este posibil, Ciprian a absolvit școala de pilotaj la Napoca Rally Academy, fiind pregătit de Simone Tempestini.
Debutul său în motorsport a avut loc în 2018 la Campionatul Național de Viteză în Coastă, urmând mai apoi participarea la Campionatul Național de Raliuri din 2019, iar cu doar o săptămână înaintea etapei CNSR de la Mangalia, Ciprian a obținut prima lui victorie în clasă la Grupa A4 în cursa de coastă de la Râșnov la volanul unui VW Golf cu 280 CP.
„Pentru echipa noastră a fost o mare bucurie să îl avem pe Ciprian alături, ca pilot. Forţa lui de a depăşi dificultăţile, de a realiza lucruri pe care mulţi le cred imposibile, este un model pe care dorim să îl promovăm şi din care şi noi ne tragem inspiraţie', a declarat Alexandru Şeremet, Corporate Communication Manager BMW Group România.
„Ciprian este un ambasador puternic al Fundaţiei Motivation şi al iniţiativei #PeBune, pentru a respecta locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi. Trebuie să luăm în considerare şi să repsectăm şoferii cu dizabilităţi şi Ciprian arată că ei nu sunt doar prezenţi în trafic, dar pot fi piloţi extraordinari. Suntem fericiţi că MIMI va păstra logoul Motivation pe parbriz, ca un semn al prieteniei noastre. Ciprian şi echipa lui sunt de acum parte din familia noastră.'
MIMI a primit o serie de pregătiri speciale pentru a putea participa în cursa de la Mangalia. Ciprian a pilotat, în premieră, mașina cu ajutorul unui inel de accelerație montat pe volan și a unei manete de mână pentru controlul frânei. Pilotul a reușit să își îmbunătățească timpul de la manșă la manșă, coborând de la 3:48,769 până la 3:25,590.
„Așa cum suntem cu toții sceptici în momentul în care încercăm ceva nou, și eu am avut momentele mele de scepticism. Faptul că sunt o persoană căreia îi plac provocările m-a făcut sa trec ușor peste ele iar experiența pe care am acumulat-o deja în motorsport m-a ajutat să mă acomodez foarte repede cu mașina. Momentul cursei a fost și momentul în care am făcut primii metri cu mașina. Cu excepția lipsei sunetului și a mirosului de combustibil, Mimi nu se comportă cu mult diferit față de restul mașinilor destinate competițiilor. Pentru mine a fost un avantaj faptul că nu a trebuit să schimb vitezele, accelerația fiind instantanee. Mi-a plăcut mult și aș repeta oricând experiența', povesteşte Ciprian Lupu.