Nissan Juke Hybrid: Legenda propulsată în viitor

vezi galeria foto

Nissan Juke a fost încă de la început un trendsetter, mai ales în ceea ce privește aspectul. De acum, el va întoarce privirile și din punct de vedere tehnic, cu ajutorul versiunii Hybrid.


Încă de la început, rețeta lui Nissan Juke a fost simplă. Niponii și-au dorit să inspire mai multă personalitate și unicitate în segmentul subcompact, mixând în schemă și atributul de crossover. Prima generație a lui Juke s-a bucurat de un succes comercial răsunător și a lansat un adevărat teren de luptă pentru ce avea să devină una dintre cele mai fierbinți bătălii din industria auto actuală, și anume crossoverul urban.

Astăzi, Nissan Juke are nenumărați concurenți, iar lupta internă se dă acum în ceea ce privește motorizările hibride. Față de versiunea exclusiv termică, Juke Hybrid vine  cu o grilă activă, cu un profil lateral ușor redesenat pentru un mai bun flux aerodinamic, cu un set de jante optimizate în același sens și cu un spoiler spate reproiectat.


Altfel, Juke rămâne așa cum îl știm, o mașină care exprimă personalitate prin fiecare panou al caroseriei. Noua motorizare primește același sistem hibrid pe care l-am întânit deja pe modele precum Renault Arkana, însă Juke dispune de doi ași în mânecă. În primul rând, crossoverul primește funcția e-Pedal, sistem ce folosește frânarea regenerativă pentru a permite conducerea mașinii prin utilizarea preponderentă a pedalei de accelerație în timp ce exclusivitatea cu numărul doi din dreptul lui Nissan Juke se referă la sistemul de răcire cu apă al acumulatorului de 1,2 kWh, dotare inexistentă pe alte modele ale Alianței.


Portbagajul are acum un volum de 354 de litri, însă păstrează forma pătrată și dispune de o podea plată în urma plierii spătarului banchetei. Altfel, spațiul de la interior rămâne neschimbat în partea din spate, unde pasagerii cu o înălțime de până la 1,8 metri pot călători confortabil. În față, Juke îți ia ochii cu sistemul audio premium semnat de Bose, unde o parte din difuzoare au fost montate direct în tetierele scaunelor.


În cazul versiunii testate, materialul cel mai prezent la interior s-a dovedit a fi alcantara, care poate fi găsit din belșug pe planșa de bord, pe fețele de uși, pe cotieră sau pe scaune. În schimbul turometrului, instrumentarul ne indică modul de rulare al mașinii (Eco, Charge, Power), precum și starea de încărcare a acumulatorului. Există chiar și o funcție dedicată EV, unde mașina poate fi condusă exclusiv electric pe distanțe scurte.

Față de motorizarea pe benzină, Juke Hybrid este cu 25% mai puternic (total sistem 143 CP) și cu 20% mai economic. Consumul de 5 litri/100 km (conform WLTP) poate fi atins dacă menții acul în zona Eco și dacă apeși cât mai puțin pedala de accelerație, mai ales în cazul plecărilor de pe loc. Mașina poate rula electric până la viteze de 55 km/h, motorizarea hibridă dovedindu-se perfect adaptată traficului urban.


Dar atunci când se termină condusul eficient, Juke se descurcă minunat. Dimensiunile compacte ascund un șasiu excelent setat pe partea de amortizare. Dată fiind greutatea suplimentară a mașinii (circa 100 kg), suspensia este acum ceva mai dură, însă acest lucru face din Juke o mașină și mai plăcută la condus.

Direcția răspunde cu precizie, în timp ce reprizele motorului aspirat de 94 CP sunt ascuțite instantaneu cu ajutorul motorului electric dedicat propulsiei (49 CP), în timp ce trecerile între electric și termic sunt realizate cu rafinament, mulțumită celui de-al doilea motor electric, care ocupă funcția de starter-generator.


La viteze de autostradă, Juke se remarcă prin ambianța liniștită oferită de insonorizarea de bună calitate și oferă un confort de top în ceea ce privește condițiile de ședere pe scaunele excelent profilate.

Recent, oficialii Nissan au declarat că nu vor dezvolta soluții plug-in hybrid, iar dacă este să analizăm prețurile curentului electric din ultima perioadă, alegerea unui vehicul hibrid fără încărcare la priză reprezintă, în prezent, cea mai bună alegere din punct de vedere financiar. Fără ajutor din partea statului, Nissan Juke Hybrid pornește de la 31.180 de euro.

 

Date tehnice

Motor L4 + două motoare el. – Cilindree 1598 cmc – Putere sistem 143 CP – Cuplu max. 148 + 205 Nm – Acumulator 1,2 kWh – Transmisie tracțiune față, cutie multimodală cu 4+2 trepte – L/I/h 4210/1800/1595 mm – Masă proprie 1.287 kg – 0-100 km/h 10,1 s – Viteză max. 166 km/h – Consum 5 l/100 km (WLTP) – Emisii CO2 114 g/km – Preț de la 31.180 de euro

 

Verdict

Ca și până acum, Nissan Juke întoarce toate privirile. Versiunea hibridă este cea mai economică de până acum și nu sacrifică nici măcar un strop din personalitatea debordantă cu care ne-am obișnuit.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE