Noi recorduri pe tur la Nürburgring și la Laguna Seca. Semnat: Porsche Taycan Turbo GT/Weissach pack, mașină de serie.

vezi galeria foto

Ce sens ar avea să fii cel mai puternic automobil Porsche de serie fabricat până acum dacă nu vii și cu niște performanțe care să spună ceva relevant despre tine? Întrebare retorică, desigur. Oricum, Porsche Taycan Turbo GT tocmai a stabilit noi recorduri pe turul de circuit atât la Nürburgring, cât și la Laguna Seca.


Oferta seriei EV Porsche Taycan va include în curând la vârf variantele Porsche Taycan Turbo GT și Porsche Taycan Turbo GT cu pachet Weissach. Cel din urmă beneficiază de o pregătire decentă pentru circuit și renunță la locurile din spate. Puterea maximă a acestor versiuni este de 1108 CP (cu Launch Control). Elementele constructive „lightwight’ specifice lor nu fac decât să le pună în valoare și mai bine potențialul dinamic.

Pe 23 februarie, un Porsche Taycan Turbo GT cu pachet Weissach a stabilit la Laguna Seca în calitate de automobil electric omologat pentru utilizare stradală timpul de record pe turul de circuit la 1:27.87 min. La volan s-a aflat pilotul Lars Kern.


Din fișa de specificații a lui Porsche Taycan Turbo GT spicuim o accelerație de la 0 la 100 km/h în 2,2 s și o viteză maximă de 305 km/h. În așa-numitul Attack Mode, un boost de 120 kW (163 CP) intrevine timp de 10 s.

Nu cu mult înainte, un exemplar de preserie al aceluiași model a reușit să stopeze cronomtrele pe celebra buclă Nordschleife a circuitului Nürburgring la 7:07.55 min. Acest timp stabilit oficial este cu 26 s mai scurt decât cel pe care l-a obținut Kern cu un Taycan Turbo S Sport în August 2022. Cronometrarea aceasta îl evidențiază pe noul Porsche Taycan Turbo GT cu pachet Weissach și ca fiind cel mai rapid automobil cu patru portiere cu propulsie de orice fel pe Nürburgring.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE