Noul MINI Countryman. Acum și într-o versiune plug-in hibridă

Noul MINI Countryman a fost prezentat în mod oficial. Cel mai mare model MINI este disponibil și într-o variantă plug-in hibridă.

Noua generație Countryman folosește o platformă nouă și integrează un look ceva mai lucrat. Spre deosebire de vechiul Countryman, noua generație crește în lungime cu 20 de centimetri. În plus, lățimea este și ea mai mare cu aproximativ 3 centimetri, iar amptamentul a fost mărit cu 7,5 centimetri. Pe scurt, și mai mult spațiu pentru pasageri.

Volumul portbagajului este de 450 de litri, iar prin rabatarea scaunelor spate, acesta poate ajunge până la 1.209 litri. Opțional, clienții pot comanda un hayon cu deschidere electric alături de sistemul Comfort Access. Totodată, MINI pune la dispoziția clienților de Countryman opțiunea Picnic Bench (o suprafață flexibilă care se deschide din portbagaj și oferă locuri pentru două persoane).

În dreptul designului vedem blocuri optice mai generoase, apar nuanțele de caroserie Island Blue și Chestnut, dar și câteva elemente care pot fi personalizate.

Interiorul vine cu o modificare extrem de importantă. Ecranul de pe consola centrală este acum sensibil la atingere, iar prin aplicația MINI Country Timer, noul Countryman măsoară plăcerea condusului în afara asfaltului. Bineînțeles, MINI pune la dispoziție, opțional, și sistemul de tracțiune integrală ALL4.

Motorizări noul MINI Countryman

MINI Cooper Countryman: motor pe benzina, cu trei cilindri, capacitate: 1.499 cmc, putere: 100 kW/136 CP, cuplu maxim: 220 Nm.

MINI Cooper S Countryman: motor pe benzina, cu patru cilindri, capacitate: 1.998 cmc, putere: 141 kW/192 CP, cuplu maxim: 280 Nm.

 

MINI Cooper D Countryman: motor diesel, cu patru cilindri, capacitate: 1.995 cmc, putere: 110 kW/150 CP, cuplu maxim: 330 Nm.

MINI Cooper SD Countryman: motor diesel, cu patru cilindri, capacitate: 1.995 cmc, putere: 140 kW/190 CP, cuplu maxim: 400 Nm.

MINI Cooper S E Countryman ALL4 – Primul MINI hibrid

Odată cu lansarea noii generații MINI Countryman, britanicii oferă primul model hibrid. Denumit MINI Cooper S E Countryman ALL4, modelul urmează exemplu hibridelor plug-in din familia BMW. Sistemul de propulsie este alcătuit dintr-un motor termic pe benzină de 1,5 litri și 136 CP și un motor electric de 88 CP. În total, sistemul hibrid produce 224 CP și 385 Nm.

2017-mini-countryman-s-e-all4-plug-in-hibrid-37

Pentru a satisface toate cerințele de mobilitate, primul MINI plug-in hibrid vine cu trei moduri de rulare: AUTO eDRIVE (condus exclusiv electric până la 80 km/h; motorul termic este activat suplimentar la viteze mari, când se accelerează brusc sau când nivelul de încărcare al bateriei scade sub 7 procente), MAX eDRIVE (condus exclusiv electric până la 125 km/h) și Save Battety (nivelul de încărcare al bateriei este menținut la minimum 90% sau este ridicat la acest nivel).

Autonomia în modul 100% electric este de până la 40 de kilometri, iar reîncărcarea bateriilor de 7,6 kWh durează două ore și 15 minute atunci când se folosește un wallbox.

Detalii complete despre noul MINI Countryman, în numărul 24 al revistei AUTO BILD România.

Adaugă un comentariu