Concluzie socanta: oboseala provoaca o treime din accidente! Tot ce trebuie sa stii

vezi galeria foto

Oboseala este cauza principala pentru o treime din accidente. Iata cum o puteti preveni.


Totul se petrece foarte rapid: ochii se inchid pentru scurt timp, volanul se roteste, accidentul e gata. Fenomenul este cunoscut sub numele de micro-sleep, somnul care dureaza de la cateva secunde la cateva zeci de secunde, si reprezinta un pericol real pentru circulatia pe drumurile publice. Iti explicam ce te ajuta sa previi acest fenomen si ce este doar o legenda.

Cine este predispus la somnul de scurta durata? Toti conducatorii auto care sufera de oboseala cronica, precum si pacientii care sufera de sindromul apneei de somn (SAS). Mai pe intelesul tuturor, cei carora li se blocheaza respiratia in timpul somnului.


Cum stiu daca sunt in pericol? Oricine sforaie in somn este predispus sa dezvolte SAS. Respiratia este intrerupta pentru perioade variabile, care pot ajunge la zeci de secunde. Indiciu: te trezesti noaptea cu o nevoie acuta de aer. In acest caz este absolut obligatoriu sa consulti un doctor.

De ce sunt pauzele respiratorii atat de periculoase? Persoana respectiva ajunge foarte rar sau deloc in faza de somn adanc, fiind vesnic obosita. Organismul are nevoie de o rezerva de oxigen in sange care sa-l mentina alert in timpul zilei. In lipsa acestei rezerve, creierul adoarme chiar si in timpul zilei.


Cum poti aprecia daca esti obosit sau adormit? Oamenii obositi clipesc des, au un usor tremurat, ii ustura ochii, se sperie usor, casca. Soferii care adorm nu realizeaza asta, pentru ca nu poti estima corect propria oboseala.

Poti compensa oboseala prin experienta la volan? Nu. Studiile arata clar ca soferii obositi se comporta similar cu cei bauti. Acestia nu pot estima corect riscurile si isi supraestimeaza abilitatile.


Ce ajuta:

– Pauzele active: miscarea, gimnastica sunt bune pentru ca pompeaza oxigenul in sange;

– Somnul: cine este obosit trebuie sa stea in pat. Trage un pui de somn in masina sau, si mai bine, intr-o camera de hotel.

 

Ce nu ajuta:

– cafeaua, cola sau bauturile energizante cresc capacitatea de atentie pentru o perioada scurta. In plus, cofeina are nevoie de 30 de minute pentru a-si face efectul.

– deschiderea ferestrei sau ascultarea muzicii la volum mare  functioneaza doar temporar.

 

Verdict
Daca esti obosit, trebuie sa dormi. Chiar daca o faci in masina, intr-o parcare de la marginea drumului. Daca incerci sa combati oboseala cu bauturi energizante, cafea si muzica data tare, devii un pericol pentru tine si alti participanti la trafic. Daca suferi de oboseala cronica, consulta obligatoriu un doctor. Numai acesta poate determina daca suferi de sindromul apneei de somn si poate lua masurile necesare.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE