Toyota a publicat primele imagini și detalii oficiale cu viitorul Auris facelift. Modelul nipon va fi expus în premieră internațională în cadrul Salonului Auto de la Geneva, eveniment care va debuta la începutul lunii viitoare.
Partea frontală a lui Auris facelift sosește cu o grilă ușor redesenată, cu blocuri optice îmbunătățite și cu un spoiler modificat. Pentru moment, nu există imagini cu zona posterioară a niponului, însă ne așteptăm să vedem stopuri restilizate și un spoiler modificat.
Pentru interior, Toyota a pregătit accente noi pentru bord, aeratoare diferite și un ceas digital poziționat în partea din dreapta a ecranului destinat sistemului multimedia.
În ceea ce privește motorizările, japonezii au anunțat unități noi și îmbunătățite, atât în dreptul propulsoarelor diesel, cât și în zona „benzinarelor'.