Opel a prezentat noul Mokka. În versiune electrică, are autonomie de 322 de kilometri

vezi galeria foto

Opel Mokka se arată integral în primele imagini oficiale, ocazie cu care aflăm și câteva detalii de interes despre versiunea sa electrică.


Citește și:

Ti-a expirat permisul? Iată actele necesare și procedura completă

VIDEO: Doi șmecheri cu Porsche vor să-i aplice o corecție unui biciclist, dar ajung să regrete amarnic

Opel a prezentat primele imagini oficiale și primele informații cu noua generație a SUV-ului de segment B Mokka, care debutează în versiune electrică (și se numește Mokka-e). Opel a asigurat că gama de motorizări va fi ulterior completată cu unități diesel și benzină deopotrivă.

Comparativ cu generația anterioară, Mokka este considerabil mai scurtă (cu 12,5 cm), ca rezultat al scurtării consolelor față și spate. Prin urmare, ampatamentul a rămas aproape la fel; a crescut cu 2 mm chiar. Opel Mokka are 4.150 mm lungime (dintre care 2.577 mm sunt ampatamentul) și asigură loc pentru până la cinci pasageri; volumul portbagajului este de 350 de litri.


Construit pe platforma CMP (Common Modular Platform), Mokka este cu 120 de kilograme mai ușor decât în cazul generației anterioare, iar în versiune electrică se laudă cu o rigiditate structurală cu 30% mai bună.

Mokka-e este animat de un motor electric cu 136 CP și 260 Nm, alimentat de o baterie de 50 kWh care îi conferă o autonomie electrică de până la 322 de kilometri (WLTP). Încărcarea se poate face atât de la surse casnice (wallbox de 11 kW) cât și la stații de încărcare rapidă cu debit de până la 100 kW; aici, încărcarea 0-80% a bateriei durează 30 de minute. Viteza maximă a lui Mokka-e este limitată electronic la 150 km/h.


Din punct de vedere al siguranței și confortului la rulare, Opel Mokka se laudă cu o suită de sisteme care fac posibilă și deplasarea autonomă în ambuteiaje. Totodată, mașina poate fi echipată cu un sistem de camere cu vedere la 180 de grade.

Și interiorul noului Opel Mokka vine cu multe noutăți, cea mai evidentă fiind accentul pus pe digitalizarea planșei de bord. Instrumentarul de bord este reprezentat de un ecran cu diagonală 12 inci, în timo ce ecranul central poate avea 7 sau 10 inci, în funcție de configurația aleasă. Conectivitatea Apple CarPlay și Android Auto, cât și funcția de încărcare wireless a telefonului fac parte din dotările noului Mokka.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE