Sensul giratoriu suspendat de la Domnești a primit ultima grindă principală care închide tablierul metalic. Astfel, mult așteptatul Pasaj Domnești începe să prindă contur. Firma constructoare anunță că lucrările sunt realizate în proporție de 40%.
În fiecare zi, mii de șoferii așteaptă chiar și câteva zeci de minute pentru a traversa intersecția de la Domnești, iar cozile de mașini ajung să se întindă pe câțiva kilometri. Împreună cu celelalte trei sensuri giratorii suspendate aflate în lucru (de la Cernica, Berceni și Popești-Leordeni), se dorește fluidizarea traficului pe una dintre cele mai aglomerate șosele din România.
Contractul în valoare de 100 de milioane de euro a fost încredințat firmei românești Straco în 2017. Termenul de finalizare pentru Pasajul Domnești este stabilit pentru lunile august-septembrie 2022. Rolul acestuia este de a fluidiza una dintre cele mai aglomerate intersecții de pe Șoseaua de Centură a Bucureștiului.
Istoria Pasajului Domnești include și o perioadă de un an în care lucrările au sistat, deoarece fostul primar general al Capitalei a cerut modificarea proiectului pentru a include o buclă de întoarcere a tramvaielor de pe Prelungirea Ghencea. De atunci și până acum, firma constructoare a intrat în faliment, lucrările fiind preluate de subcontractori.
Sursă: Digi24
Sursă foto: Facebook/Irinel Ionel Scriosteanu