Tipic românesc: Pasajul de la Piata Sudului a fost inaugurat, dar lucrările continuă

Pasajul de la Piata Sudului din București, aflat în lucru mai bine de trei ani, a fost inaugurat în acest weekend, cu toate că lucrările nu au fost complet finalizate. Este a doua „inaugurare, după ce circulația fusese parțial deschisă la finalul lunii aprilie.

Pasajul, cu două benzi pe sens, are o lungime de 360 de metri și leagă Calea Văcărești de strada Nițu Vasile, pe sub șoseaua Olteniței. De asemenea, este util nu numai mașinilor, ci și pietonilor, care pot traversa prin subteran intersecția, grație celor 8 lifturi și 4 scări rulante.

A doua inaugurare, în prezența primarului Bucureștilor, Gabriela Firea, s-a făcut tot fără ca lucrările să fie complet finalizate. Spre exemplu, lucrările la linia de tramvai vor fi gata abia în septembrie.

Citește și: Telenovela de la pasajul din Piata Sudului: Constructorul a dat în judecată Primăria Capitalei, primarul Firea somează constructorul, noi plătim și suferim

 

Tergiversarea lucrărilor, care ar fi trebuit încheiate în anul 2015, a dus la pierderea unei părți importante a finanțării din fonduri europene. Practic, doar 15% din fondurile UE au fost folosite pentru acest proiect, restul fiind banii municipalității.

via | digi24.ro

    ion antonescu spune:

    bataia de joc continua. e gata da. mai dureaza. traiasca si infloreasca scumpa noastra prostie romaneasca.

Adaugă un comentariu