Dacia sărbătorește un 2022 cu realizări excelente: peste jumătate de milion de mașini comercializate

vezi galeria foto

Dacia a vândut în 2022 un număr de 573.800 de vehicule, cu 6,8% mai mult față de anul precedent. Marca românească a depășit pragul simbolic de 8 milioane de automobile vândute de la lansarea modelului Logan, în 2004.


Cel mai bine vândut model al brandului de la Mioveni rămâne Sandero cu 229.500 de unități comercializate, fiind urmat de către Duster cu 197.100 de exemplare. În România, Dacia a înmatriculat 40.179 de vehicule, cu 5.3% mai multe decât în 2021.

Astfel, pe prima poziție se află Logan, cu 11.401 unități, urmat de Duster, cu 10.161 de unități. Pe locul al treilea se află Sandero (8.492 unități), în timp ce pe poziția a patra se situează Spring, cu 6.830 de unități. Modelul de familie Jogger se află pe locul al optulea în clasamentul celor mai vândute vehicule de pe piața din România, cu 2.614 unități înmatriculate în 2022.


Spring, aflat în primul an complet de comercializare, a impulsionat vânzările întregii piețe de vehicule electrice din România. Cota de piață a modelului Spring în segmentul vehiculelor 100% electrice s-a situat astfel, în 2022, la 57,8%. Totodată, Spring a fost al doilea cel mai vândut autoturism către persoanele fizice din România, indiferent de tipul de motorizare (termic sau electrificat). Motorizarea GPL s-a bucurat, de asemenea, de un succes remarcabil, 60% din clienții modelului Logan optând pentru această soluție economică și ecologică.


În 2022, Dacia a atins în Europa o cotă de piață record de 7,6% pe piața autoturismelor vândute către clienții particulari (6,2% în 2021), consolidându-și astfel, pentru al doilea an consecutiv, poziția sa pe locul al treilea în topul celor mai vândute mărci către această categorie de clienți.

De la începutul anului 2022, Dacia a lansat planul de modernizare al rețelei sale comerciale prin adoptarea noii identități vizuale a mărcii. Acest proiect ambițios urmărește să mărească vizibilitatea și atractivitatea punctelor de vânzare și să creeze o nouă ambianță interioară bazată pe principiile de funcționalitate, de flexibilitate și de responsabilitate ecologică. La sfârșitul anului 2022, mai mult de 10% din rețeaua internațională de showroom-uri Dacia era modernizată, acest proces de transformare urmând să se accelereze în 2023.


« În 2022, creșterea vânzărilor și cotele de piață record înregistrate de Dacia în Europa confirmă pertinența strategiei noastre care vizează concentrarea pe valorile esențiale și adaptarea produselor noastre la așteptările și la modul de utilizare al clienților. În 2023 vom continua această dinamică prin extinderea ofertei noastre de modele electrificate, rămânând fideli ADN-ului Dacia : să le oferim clienților ceea ce este esențial, la cel mai bun raport prestații/preț. »

Xavier Martinet, Director Marketing, Vânzări & Operațiuni Dacia

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE