Premieră în România. A fost înmatriculată o mașină fără achitarea timbrului de mediu

vezi galeria foto

Tribunalul Sălaj a decis că o mașină poate fi înmatriculată și fără achitarea timbrului de mediu. Decizia vine la câteva luni după ce Curtea Europeană de Justiție a declarat taxa respectivă ca fiind ilegală.


Pe rolul Tribunalului Sălaj mai sunt înregistrate alte 50 de cereri care solicită același lucru. „Autoturismele care sunt importate prin instituirea acestei taxe se institue discriminare între acestea și autoturismele aflate pe piața internațională’, a explicat avocata Iulia Costina, cea care a reușit să obțină decizia în favoarea clientului.

Citește și: Statul român este obligat să restituie și timbrul de mediu

Așa cum este și normal, reprezentanții Prefecturii Sălaj vor respecta decizia instanței.


„Instituția Prefectului județului Sălaj a luat act de hotărârea instanțelor cu privire la taxa pentru emisii poluante. Aceste hotărâri survin în urma punctului de vedere exprimat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene care în acest an în luna iunie a decis că aceste taxe nu sunt în conformitate cu dreptul european’, a spus purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Sălaj, Oana Labo.

Via | digi24

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE