În mijloacele de transport în comun va fi instalat internet wi-fi gratuit pentru călători, dar și o aplicație prin intermediul căreia vei putea afla timpul de așptare și traseul vehiculului în care dorești să urci.
„Regia Autonomă de Transport Bucureşti va iniţia o procedură prin care, atât în troleibuze, autobuze şi tramvaie se va instala internet wireless gratuit, pentru toţi călătorii care vor beneficia de transportul public’, a declarat primarul Capitalei.
„De asemenea, tot printr-o aplicaţie, pe care o va organiza Regia, călătorii vor putea afla care este timpul de aşteptare, precum şi informaţii despre traseul vehicului pe care doresc să îl ia. Cred că ajungem şi noi cu paşi, chiar dacă nu prea rapizi, dar cu paşii pe care ni-i permitem acum, în rândul ţărilor civilizate şi al marilor capitale’, a mai declarat primarul Bucureștiului.
Acum, rămâne de văzut cum vor fi implementate aceste proiecte, dar mai ales de când vor fi ele disponibile pentru călătorii care aleg să circule cu mijloacele RATB.
Via | Digi24