Grupul VW: rechemare în masă pentru modelele plug-in hybrid

vezi galeria foto

Peste 100.000 de mașini Volkswagen, Audi, Seat și Skoda cu tehnologie plug-in hybrid urmează să fie rechemate în service din cauza unui potențial risc de incendiu. 16 astfel de accidente au fost deja înregistrate în Germania.


Autoritatea federală pentru transport din Germania a luat hotărârea de a face un recall pentru circa 42.000 de modele Volkswagen (Arteon, Golf, Passat și Tiguan). Următorul brand afectat de această rechemare în service este Audi, cu aproximativ 24.000 de vehicule, în timp ce restul, până la 100.000 aparțin Seat și Skoda. Sunt vizate modelele fabricate între 2019 și 2022.

Campania de rechemare vizează sistemul plug-in hybrid al mașinilor, în speță partea alimentare a sistemului electric. Un incendiu poate izbucni în compartimentul motor deoarece sistemul de protecție al circuitului electric ar fi deficitar, facilitând transferul de căldură între motorul termic și subansablurile sistemului hibrid.


Ajunse în service, mașinile vor primi o nouă protecție izolatoare în zona contactelor de înaltă tensiune.

Sursa: Profit.ro

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE