Globalworth Real Estate Investments Ltd a anunţat achiziția unui teren de 57.000 mp în vestul Capitalei și dezvoltarea noului sediu al Groupe Renault Romania din București de către Elgan Offices SRL, o companie deținută în mod egal de Globalworth și Elgan Group.
În urma finalizării proiectului (prevăzută pentru primul trimestru al anului 2019), Renault va ocupa întregul spațiu dezvoltat, care se va întinde pe o suprafață de peste 47.000 mp şi este amplasat în proximitatea stației de metrou Preciziei.
Acesta este al doilea proiect de închiriere încheiat între Globalworth și Groupe Renault România, urmând achiziției principalei facilitați de distribuție a Dacia, din apropierea fabricii de la Mioveni, finalizată recent. Ca urmare a acestei tranzacții, Groupe Renault România va deveni cel mai mare chiriaș al Globalworth.
Sursa: Digi24