Renault Talisman Estate – Poze și detalii oficiale

vezi galeria foto

Renault a publicat primele imagini și detalii cu Talisman Estate. Astfel, noul model de clasă medie al producătorului francez atacă publicul cu două versiuni de caroserie.


Din punct de vedere estetic, Renault Talisman Estate păstrează aceeași parte frontală cu a sedanului din care derivă, în timp ce zona posterioară a fost înălțată pentru îmbunătățirea volumului oferit de portbagaj.

Și pentru că am ajuns în dreptul dimensiunilor, trebuie să știți că Talisman Estate are aceeași mărimi exterioare ca și ale berlinei din gamă. În schimb, portbagajul oferă acum un volum de 572 de litri, iar prin plierea banchetei spate, acesta crește până la 1.700 de litri. În acest caz, lungimea maximă a obiectelor care pot fi transportate este de 2.010 mm.


Tot la capitolul spațiu, Talisman Estate promite un plus de 30 de milimetri în dreptul capetelor pasagerilor din spate.

Așa cum era de așteptat, Renault Talisman Estate va prelua gama de motorizări de pe versiunea sedan.

Detalii complete despre aceasta din urmă găsiți AICI.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE