Ediția din 2021 a Salonului Auto București & Accesorii s-a deschis oficial

vezi galeria foto

Pavilionul B2 din Romexpo te așteaptă cu ultimele noutăți din lumea auto și a tehnologiilor conexe. Ediția din 2021 a Salonului Auto București & Accesorii poate fi vizitată între 7 și 17 octombrie.


Deschiderea oficială a avut loc în prezența în prezența domnilor Dan Vîlceanu – Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Andrei Baciu – Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, Ion Vasile – Vicepreședinte Administrația Fondului de Mediu, Cristian Bucur – Șef Departament Omologări Individuale din cadrul Registrului Auto Român precum și alte oficialități și membri ai instituțiilor partenere. Discuția principală s-a referit la oportunitățile pe care le reprezintă SAB 2021 pentru piața auto și de accesorii auto din România și totodată, cum pune bazele revenirii la normalitate chiar și în condițiile incerte ale pandemiei.


Cei care sunt în căutarea unui autoturism vor găsi expuse cele mai noi modele are brandurilor BMW, Citroën, Honda, Kia, Isuzu, Mazda, Mercedes-Benz, Opel, Ssang Yong, Suzuki, Toyota și Tesla. Ediția din acest an dispune de o zonă dedicată pasionaților de biciclete, motociclete și ATV-uri. Apropo de ATV, compania ATH Moto va oferi marele premiu al acestei ediții, un quad bike 4×4 de ultimă generație.

După cum era de așteptat, electromobilitatea reprezintă una din temele principale de la Salonul Auto București și Accesorii. Sunt prezentate mai multe soluții de încărcare, în timp ce soluțiile de mobilitate oferite pe piața ar trebui să acopere toate preferințele, dar și buzunarele.


 

 

Dacă ai venit pentru a vedea câteva mii de cai-putere strânși laolaltă, vei găsi o selecție impresionantă de vehicule de performanță și supercaruri la standul Racebox. Printre modelele expuse aici putem enumera: Lamborghini Aventador SVJ Ferrari 488 Pista, Porsche 911 GT3, BMW M5 F90 cu 1000CP, Mercedes-AMG E63s, BMW M4 Competition, cel mai puternic Mercedes-AMG GTR din lume cu 900 CP, precum și două modele Radical, dedicate condusului pe circuit.


Nici pasionații de automobile istorice nu au fost uitați, expoziția organizată de Oldtimer Studio și Retromobil având o suprafață impresionantă și un număr semnificativ de vehicule expuse.

De asemenea, sunt prezente și cele mai importante companii din domeniul echipamentelor pentru spălătorii auto, cu accent pe soluții self-service.

Vizitatorii care aleg să viziteze salonul în weekenduri, vor putea participa la cursele cu karturi electrice și vor putea asista la show-urile de drift dar și la demonstrațiile de conducere defensivă. În timp ce în al doilea weekend al evenimentului se va desfășura Cursa Campionilor – Cupa SAB & Accesorii 2021, organizată de GT Auto Club Sportiv sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.


Apreciem și promovăm inițiativa Centrului de Transfuzie Sanguină a Municipiului București. În zona dedicată, vizitatorii pot dona sânge direct în locație pentru a salva vieți. De asemenea, se pot informa despre beneficiile donării de sânge.

Chiar și cei care își doresc un job în zona auto vor fi încântați să afle că Inițiativa Pasionaților de Autovehicule Rutiere organizează cea de-a II-a ediție a târgului de cariere Bursa Locurilor de Muncă SAB – Ziua Carierei. Evenimentul urmărește o colaborare pe termen lung cu companiile, atât pentru încadrarea forței de muncă specializate, cât și pentru promovarea companiilor și posturilor disponibile ale acestora.


Prețul biletului este de 40 de lei, în timp ce accesul se va face numai pe baza certificatului verde. Salonul Auto București și Accesorii 2021 poate fi vizitat în intervalul orar 10:00 – 20:00, în timp ce ultima zi de vizitare (17 octombrie) își va închide porțile cu două ore mai devreme.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE