Ultimii ani au fost pentru Skoda plini de lucruri pozitive. Producția a crescut considerabil, vânzările, la fel, iar cehii sunt de luat în seamă în mai toate segmentele în care activează. Dar Skoda vrea să încerce Oceanul cu degetul. Din nou.
Anul 2017 este unul important pentru compania din Mlada Boleslav. Dacă lucrurile decurg conform planurilor, cehii ar putea reveni în America de Nord. Ultima redută a picat la începutul anilor 90 când Skoda părăsea Canada pe fondul vânzărilor slabe. În SUA, Skoda nu a mai vândut o mașină de mai bine de 50 de ani.
Iar relansarea de peste Ocean trebuie planificată foarte bine. Pentru început, cehii au înregistrat denumirile Yeti, Octavia, Superb și vRS, semn că vor să atace continentul american cu tot arsenalul din dotare. Cel mai probabil, SUV-ul Kodiaq, produs care va fi lansat în cadrul Salonului Auto de la Paris, va face parte din oferta constructorului ceh și peste Ocean.
Totuși, analiștii sunt puțin sceptici în ceea ce privește succesul din SUA. „Skoda ar trebui să se extindă pe piețele emergente, cum ar fi India sau America de Sud', a declarat analistul Frank Schwope de la NordLB.
Via | Forbes