Studiu: Sistemele de navigație pierd teren în fața aplicațiilor de mobil

vezi galeria foto

Un studiu realizat de compania JD Power a scos la iveală faptul că șoferii se bazează mai mult pe aplicațiile de mobil și nu pe sistemele de navigație puse la dispoziție de producătorii auto.


Studiul a fost realizat pe clienții care abia și-au cumpărat mașini noi, iar 1.000 de persoane au fost intervievate. Dintre cei 1.000 de respondenți, aproximativ două treimi au afirmat că folosesc aplicații de mobil sau sisteme portabile pentru a călători în locuri necunoscute. Astfel, sistemele de navigație puse la dispoziție sunt cotate slab de cumpărători.

Jumătate dintre cei care au participat la test spun că au renunțat la sistemul de navigație al mașinii, iar o treime dintre respondenți au spus că preferă telefonul mobil în locul navigației la doar două săptămâni de la achiziția mașinii.


Cauza principală pentru care clienții merg pe aplicațile de mobil este dificultatea cu care poți introduce adresa dorită în sistemul de navigație. Fie ai de parcurs prea mulți pași, fie trebuie să folosești comenzile vocale, fie nu poți introduce datele în timpul mersului.

În ceea ce privește sistemele de asistare a șoferului, dintre cei 1000 de respondenți, 730 le-au considerat extrem de utile.

Via | Motor1

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE