Tesla vine de acum cu suport în limba română pentru sistemul multimedia

vezi galeria foto

Tesla anunță într-un comunicat de presă că noua actualizare de software over-the-air include și un pachet pentru limba română. Acesta poate fi accesat gratuit de toți clienții actuali, iar noile modele achiziționate vor avea limba română preinstalată.


Limba română va putea fi accesată pentru toate modelele producătorului american. Cei care doresc instalarea acestui update au nevoie de acces la o rețea wireless. Actualizarea software over-the-air, ce include și limba română, va fi livrată întregii flote în câteva zile.

Acest update vine în urma deschiderii oficiale a comenzilor din luna mai pentru clienții din România. De asemenea, proprietarii modelelor americane au în prezent la dispoziție patru puncte de încărcare Tesla Supercharger (în București, Pitești, Sibiu și Timișoara), urmând ca al cincilea să fie inaugurat la Constanța. Fiecare punct este dotat cu șase stații ce oferă o putere maximă de încărcare de 250 kW.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE