Lansate cu mare fast în 2002, Maybach 57 și 62 se doreau cele mai luxoase mașini de serie din lume, devansând chiar și prestigioasele modele produse de Rolls-Royce și Bentley. Bazate pe platforma Clasei S din acea perioadă (W140), cele două erau disponibile în două versiuni de ampatament și aveau o echipare saturată de tehnologie. Cu toate acestea, Maybach nu s-a vândut nici pe departe la fel de bine precum rivalii britanici, iar debutul crizei economie din 2008-2009 l-a surprins într-o etapă în care imaginea mărcii devenise deja destul de prăfuită. Pierderile mari i-au făcut pe cei de la Merecdes-Benz să decidă închiderea brandului ca marcă de sine stătătoare și transformarea acestuia într-o versiune ale modelelor de lux din gama Mercedes.