Kia a prezentat noul Sportspace Concept în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Prototipul asiatic prefigurează o versiune break a viitoarei generații Optima, însă la nivel exterior, modelul de serie va sosi cu linii mult mai cuminți comparativ cu conceptul expus în cadrul evenimentului elvețian.