Toyota Hilux 2.4 D4-D – O unealtă legendară

vezi galeria foto

De cinci decenii încoace, Hilux este un simbol al fiabilității și rezistenței în timp. Reușește noua generație, mai stilată și mai rafinată, să ducă mai departe această reputație?


 

După o istorie de aaproape 50 de ani și circa 18 milioane de exemplare produse de-a lungul celor șapte generații, Toyota Hilux este ceea ce în limba engleză se exprimă prin „Motoring Icon. Adică un model atât de reprezentativ pentru segmentul său, încât pe anumite piețe, numele său ar trebui să devină substantiv comun (un fel de adidas pentru pantofii sport). Iar cea mai cunoscută trăsătură a pick-up-ului japonez este fiabilitatea și capacitatea de a funcționa în cele mai vitrege condiții climatice de pe pământ. Așa s-a născut reputația unui spirit dur, perceput ca o mașină pur masculină, care cere mereu o mână fermă pe comenzi și nu face o prioritate din a-și ține pasagerii în puf.


Însă odată cu debutul celei de-a opta generații, Hilux a adoptat o imagine mai civilă. Ce-i drept, suntem și într-un plin proces de SUV-izare a planetei, iar toți producătorii încearcă să-și facă utilitarele mai leisure-friendly, împrumutând tehnologie și trăsături de design de la SUV-uri. Însă, de la imaginea sa de cărăuș nepretențios, Hilux a ajuns acum să ofere faruri cu tehnologie LED, o față mai frumoasă decât la multe modele de volum din alte clase, sisteme electronice de asistare a conducerii, planșă de bord desenată modern, pe care se găsește un sistem multimedia cu grafică modernă. Ba chiar și asamblările, și finisajele din interior sunt făcute cu mai mult simț de răspundere. Ah, iar selectorul mecanic al cutiei de transfer a fost înlocuit cu un comutator electronic 2H-4H-4L. Hm, oare s-a î‌nmuiat Toyota Hilux?


Nici vorbă! Ba chiar pot spune cu mâna pe inimă ca aceasta este în continuare una dintre cele mai dure mașinării produse în serie din întreaga lume. Desigur, prin toate aceste dotări moderne, Toyota te va face să crezi că pick-up-ul legendar este mai confortabil ca niciodată  și î‌ntr-un fel, acesta este adevărul  însă nu te aștepta acum la sentimentul de plutire specific unui Land Cruiser. Pur și simplu nu trebuie să uiți că Hilux, înainte de toate, este o unealtă. Și chiar pare un pic mai prezentabil cu noua î‌nfăț‌ișare, nu are nicio rușine să se murdărească.


Comparativ cu modelul precedent, Hilux a crescut cu 9 cm în lungime și cu 2 cm în lățime. Nu că predecesorul său ar fi fost o compactă ușor de parcat, însă noua generație este mare. Foarte mare. Mai mare decât un Mercedes-Benz Clasa S cu ampatament lung, ca să-ți faci o idee. Și deși dimensiunile astea (în special lugimea de 5.350 mm) m-au impresionat pe mine pentru că îmi place să conduc chestii mari, adevăratul motiv pentru care Hilux a crescut atât se vede în lungimea benei, care se laudă cu cea mai bună valoare din clasă: 1.645 mm. Și pentru că mașina asta este făcută să care, podeaua benei a fost întărită pentru a reduce deformațiile din timpul încărcării, iar oblonul din spate a primit balamale mai puternice și este susținut în poziție orizontală de eclise solide din oț‌el.


Toyota Hilux 2.4 D4-D – construită pentru profesioniști

Încă o veste bună: dacă încărcătura nu încape în benă, atunci poate fi pur și simplu pusă într-o remorcă mai mare, pentru că noul Hilux are o capacitate de tractare de 3,2 tone. O veste bună pentru cei care pleacă în concediu cu un mini-iaht agățat de mașină,însă chiar și cu interiorul său mult mai civil, tot pare de crezut că pe bancheta cu șezut destul de vertical se vor șterge de î‌nghețată doi năzdrăvani entuziasmați de vacanță. Dar dacă pe traseul ales pentru concediu include și porțiuni de natură sălbatică și ceva off-road serios, Hilux chiar ar putea fi cea mai înțeleaptă alegere. Pentru că în teren accidentat, pick-up-ul japonez rămâne unul dintre cele mai capabile mijloace de transport pentru bunuri și persoane. În primul rând, pentru că sistemul de tracțiune integrală al lui Hilux oferă atât un reductor, cât și un diferenț‌ial spate blocabil. Iar cum noul motor diesel de 2,4 litri oferă mai mult cuplu chiar și decât vechea unitate de 3,0 litri, japonezul are resursele necesare să depășească orice obstacol. O singură menț‌iune: cutia automată cu șase rapoarte ia decizii inspirate doar pe șosea, așa că în off-road greu este mai bine să se opteze pentru modul de schimbare manuală a treptelor. Și pentră că toată această forță de propulsie este inutilă dacă roțile nu păstrează contactul cu solul, Hilux are și una dintre cele mai lungi curse ale suspensiei din segment, de 520 mm.


Așadar, Toyota a reușit cumva să păstreze latura utilitară a lui Hilux (ba chiar a îmbunătățit-o, dacă ținem cont de bena mai mare și capacitatea de tractare îmbunătățită), însă a făcut-o mai ușor de utilizat. Și mai plăcut de condus pe șosea, pentru că zgomotul de rulare este mai redus, iar noul interior te face să te simți mai confortabil. Pentru că, deși Hilux este o unealtă, folosirea ei nu trebuie să fie neapărat o povară, nu-i așa?

 

Fisă   tehnică – Toyota Hilux 2.4 D4-D

Motor L4, turbo, diesel • Cilindree 2393 cmc • Putere maximă 150 CP/3400 rpm • Cuplu maxim 400 Nm/1600-2000 rpm • Transmisie integrală nepermanentă, cutie automată cu 6 trepte • 0-100 km/h 12,8 sec • Viteza maximă 170 km/h • Dimensiuni: L/l/h 5330/1855/1815 mm • Masă proprie 2170 kg • Rezervor 80 litri • Consum mediu 7,8 l/100 km • Emisii CO2 204 g/km • Preț de la 33.720 de euro cu TVA

 

Verdict

Deși a îmbrăcat un costum care s-ar preta foarte bine și în mediul business, Hilux rămâne o unealtă profesională. E drept, interiorul arată chiar mai bine decât la unele modele low-cost, iar motorul diesel de 2,4 litri devine cu adevărat sonor doar la turații ma‌‌ri, însă duritatea aceea care oferă î‌ncredere este î‌ncă parte din caracterul său.

 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE