Update: BMW a anunțat că noua generație Seria 5 va debuta pe 13 octombrie. Până atunci, oficialii germani s-au gândit să mai condimenteze puțin lucrurile și ne oferă două teasere video noi cu viitorul sedan de clasă mare.
Update: Unul dintre cititorii Auto Bild a surprins în timpul testelor viitoarea generație BMW Seria 5. Modelul va fi expus în cadrul Salonului Auto de la Paris, eveniment care își va deschide porțile la finalul acestei luni.
BMW a publicat o serie de imagini cu viitoarea generație a lui Seria 5. Modelul este acoperit de camuflaj, iar imaginile au fost realizate chiar în interiorul fabricii BMW.
Odată cu aceste fotografii, BMW a dezvăluit și tehnologia de scanare 3D a mașinilor prin intermediul căreia se realizează un model digital exact al vehiculului în cauză.
„Acest model digital permite observarea problemelor în stadiul incipient. Este o tehnologie precisă, iar mașina în cauză va avea nevoie de operațiuni de retușare mai puțin costisitoare”, au declarat oficialii producătorului german.
Articolul inițial – 25.07.2016
Cu tehnologie inteligentă și un design nou, BMW Seria 5 se va lansa în primăvara lui 2017, ținta principală fiind noul Mercedes-Benz Clasa E.
Noua Clasa E de la Mercedes este o mașină grozavă din toate punctele de vedere, este tot ceea ce ar trebui să reprezinte marca din Stuttgart. Chiar și CEO-ul Daimler, Dieter Zetsche, este foarte încântat de mașină și de cum s-a poziționat ea față de concurență. Asta pentru că atât testele individuale, cât și cele comparative confirmă supremația din segment. Vânzările merg și ele foarte bine, așa că totul este în grafic pentru Mercedes. Toate cele de mai sus pun o presiune teribilă pe BMW, care nu stă cu mâinile în sân și pregătește o Seria 5 cu totul nouă, pe care o vom putea conduce încă din această toamnă. Și bavarezii au ce să apere, deoarece BMW Seria 5 este cel mai de succes model din segmentul premium de clasă mare, cu peste două milioane de unități vândute.
Însă succesul impune și cumpătare uneori. Asta se aplică bine designului care nu poate fi schimbat radical, mai ales că este plăcut de actualii clienți. Din informațiile noastre, BMW va recurge la o evoluție a designului actual, acesta fiind chiar mai conservator decât a fost cel implementat de Mercedes pentru Clasa E. Pentru BMW Seria 5, progresul uriaș va fi reprezentat de tehnologie.
Rezultatele? O greutate mai mică cu 100 kg, o aerodinamică mult îmbunătățită și mai mult spațiu la interior. Sedanul premium de clasă mare, pentru că aceasta va fi prima caroserie prezentată, va fi disponibil cu toate tehnologiile ultramoderne care acum le regăsim doar pe Seria 7 sau Clasa S. Din pachetul tehnologic nu vor lipsi un sistem de conducere autonomă, un sistem de propulsie de tip plug-in hibrid și cele mai noi evoluții pentru conectivitate și multimedia. De asemenea, oțelul va fi utilizat din ce în ce mai puțin, proporția de materiale ultraușoare precum aluminiul fiind în creștere.
Pentru Mercedes, suspensia pneumatică face de mult timp parte din meniu, în timp ce BMW a utilizat acest sistem doar pentru puntea spate. La fel ca și în cazul Seriei 7, bavarezii vor oferi noua suspensie pneumatică și pentru BMW Seria 5, precum și un sistem adaptiv pentru trenul de rulare, dar și direcție și tracțiune integrală. Seria 5 va prelua noua punte spate multilink de la Seria 7 și va dispune, opțional pentru motorizările de top, de un sistem de bare stabilizatoare active.
BMW Seria 5 – Motorizări
Pentru noua generație, motorizările vor suferi și ele modificări. Cutia de viteze manuală va supraviețui doar în cazul versiunilor de motorizare cu patru cilindri, respectiv 520i cu 184 CP și 520d cu 190 CP. O Seria 5 cu trei cilindri nu are încă undă verde, nici măcar în prezența unui sistem hibrid. În schimb, primim cu brațele deschide versiunea 550d, care va utiliza noul propulsor diesel cu patru turbine și 408 CP. Acesta va fi cuplat la cutia de viteze automată cu 8 trepte și va produce 700 Nm. Ca de obicei, versiunea de top va fi reprezentată de M5, care va utiliza un V8 cu o putere de 600 CP. Între versiunile 540i și M5 se va poziționa M550i xDrive, de asemenea cu un motor V8, dar cu o putere de numai’ 450 CP. În ceea ce privește strategia sistemelor hibride, Seria 5 va merge pe o cale diferită de Clasa E.
În timp ce Mercedes are în gamă un mild-hibrid și două modele plug-in hibrid, unul pe benzină și unul diesel, BMW mizează toate cărțile sale pe motorizările cu patru cilindri. Propulsorul de 2,0 litri pe benzină va lucra împreună cu un motor electric de 122 CP pentru o putere totală de 326 CP. Autonomia în modul electric va crește progresiv până la o valoare de 100 km. Noua Seria 5 va ajunge în showroomuri la începutul anului 2017, adică exact la un an după Clasa E, ceea ce va face viața foarte grea pentru Mercedes.
Foto | Ștefan Huiban
q4O9uI http://www.FyLitCl7Pf7ojQdDUOLQOuaxTXbj5iNG.com