Propulsie de curse din clasa superioară, putere cu patru cifre, aerodinamica, un miracol – AMG One este de pe altă planetă!
IMAGINAȚI-VĂ un afiș pe un stâlp: Circul Rambazamba este în oraș. Sunt anunțați 1063 de cai pursânge, o orchestră gigantică, acrobații uluitoare la sol. În colțul de jos scrie: Vom veni! În cinci ani …
Așa să fie? Pentru că asta s-a întâmplat cu Mercedes-AMG One. Încă din 2017, Mercedes a anunțat acest supercar, pe care, sub caroseria de carbon, a vrut să instaleze o tehnologie autentică de Formula 1, sub forma celei mai fără compromisuri unități hibrid plug-in din lume, așa încât să le învețe pe alte supersportive să se teamă. Acum, după cinci ani, cortul este ridicat. Mai merită încă performanța?
Vă vom spune imediat: Arena circului este flamboaiantă – arde cu flăcări. Și vă mai spunem doar că biletele s-au epuizat deja, cei ce au vrut să apese pedala au plătit deja aproape trei milioane de euro buni pentru o cursă furioasă, iar AMG vrea să asambleze manual supercarul One, în doar 275 de bucăți
Oricum, va fi un puzzle distractiv. Pentru că One nu preia doar un motor de la o mașină de curse veche. Tehnologia de Formula 1 pentru modelul anului 2023 nu are nici o legătură cu o construcție standard, mai mult, în ceea ce privește construcția supercarului, este disciplina supremă absolută. Iar acest lucru este dovedit doar de „datele individuale’ ale conceptului. De exemplu, motorul electric care antrenează singur turbocompresorul livrează putere la fel de multă ca un VW Golf TSI – respectiv 122 CP. Motorul electric antrenează compresorul cu până la 100 000 rpm, înainte ca fluxul gazelor de eșapament să preia controlul, astfel încât presiunea aerului în admisie rămâne aceeași, iar răspunsul motorului este instantaneu. Puntea față este motoare și directoare, două motoare electrice cu un total de 326 CP rotind arborii de ieșire cu până la 50 000 rpm. Bineînțeles că puntea spate este motoare, dar pe lângă motorul V6 pe benzină de 1,6 litri, amplasat central în fața punții spate, mai avem un motor electric de 163 CP cuplat la acesta. Caroseria monococă este realizată exclusiv din fibră de carbon, suspensia față și spate, cu cinci brațe și două bare de rigiditate reglabile, cu cele două jambe de suspensie push-rod plasate transversal față de direcția de mers, bile ceramice se rotesc în rulmenții roților, în loc de spoilere rigide, voleți activi, flapsuri și aripi ale unui pachet aerodinamic activ cu setări speciale apasă mașina pe sol asigurând un plus de presiune de contact. Pentru a se asigura că acest supercar cu performanțe năucitoare poate circula și pe drumurile naționale și federale, AMG a echipat motorul termic de 574 CP al lui One cu patru catalizatoare preîncălzite, două catalizatoare ceramice și două filtre de particule pentru gazele de eșapament. Catalizatoarele metalice sunt preîncălzite electric de un sistem de înaltă tensiune de 16 kW, imediat după pornire, făcând posibilă astfel respectarea limitelor Euro 6 la testele RDE. Pe scurt: este destul de complicat!
Și cum se conduce supercarul? Deloc complicat. Trageți padela schimbătorului de viteze (ergonomic realizată și cu o senzație metalică și, apropo, cu poziții de blocare cu clic) în poziția D, accelerați și porniți. Dar atenție: felul cum vă deplasați este relativ. Depinde de modul selectat. One poate fi blând, chiar și pur electric, tolerând până și deplasarea „de zi cu zi’. În plus, One își dovedește flexibilitatea, ajută direcția cu abilități de servo și simulează ceva grad de rudenie cu mașinile perfect normale cu subvirare delicată.
Dar poate fi și complet diferit. Setat pe modul de conducere „Race’, One devine cu adevărat frenetic și rulează în jurul circuitului de curse la viteza tipică a unei mașini supersport, etalându-și performanțele copleșitoare. Aproape standardizat, dar fidel liniei și frânând arogant cu întârziere, el ar putea depăși probabil toate 911-urile din lume și, de asemenea, posibil toate mașinile de curse autentice care nu sunt de Formula 1, mârâind în timp ce trece pe lângă ele.
Și mai este și modul de conducere „Strat 2′, cel mai agresiv și de aceea interzis pe drumurile publice. La propriu. Cu o coborâre hidraulică fulgerătoare a caroseriei cu aproape patru centimetri, ridicarea flapsului integrat în aripa deportantă retractabilă din spate și poziționarea abruptă a celor opt voleți în aripile roților față, One își pierde statutul legal de stradă. Dar câștigă dreptul de calificare în formula sport. În această configurație, cu bateriile încărcate 100%, motorul de 1,6 litri, ce poate ajunge la 11 000 rpm, primește cel mai înalt nivel de asistență posibil de la cele patru motoare electrice, din care puterea este stoarsă până la ultima zecime de watt. Dar trebuie să reamintim că puterea maximă de 574 CP este stabilită la 9000 rpm, motorul rămânând în mod deliberat sub limita de turație a unui agregat folosit în F1, fiind chiar ușor inhibat pe drum, pentru o durabilitate mai mare și pentru a tolera benzina comercială Super Plus (98) și a nu depăși nivelul-limită de NOx. Și chiar și așa, având în vedere că motorul este un turbo, creșterea turației este deosebit de violentă.
Accelerația este ireală, în ciuda pauzelor vizibile de schimbare a treptelor de viteză ale transmisiei manuale-automatizate cu șapte trepte. Cu toate acestea, One nu cunoaște nicio pierdere de tracțiune, dar se simte limitarea electronică a tracțiunii la 352 km/h. De ce o valoare atât de ciudată? Pentru că la această viteză, motoarele electrice din față își ating limita, iar AMG preferă să protejeze propulsia lui One. Iar în tot acest tempo poți să auzi clar toate tonurile pe care le poate oferi o acustică auto. Fluieratul ascuțit generat de unitățile electrice, apoi un lejer zgomot de fond de la angrenajele cu roți dințate cilindrice, urmat de pulsația trepidantă a motorului la turații mari și, bineînțeles, având în vedere imensa tobă de eșapament din titan și diametrul mare al țevii de evacuare centrale, sunetul caracteristic din evacuare la decelerare și retrogradarea treptelor de viteză. Ai impresia că în același timp totul bubuie, urlă și șuieră, iar timpanele abia reușesc să facă față.
La fel de necruțătoare pe cât trage, One frânează la fel de puternic. Etrierele fixe cu șase pistoane de la frânele față sunt ajutate și de voleții aerodinamici de deasupra pasajelor roților față, frânarea aerodinamică suplimentară având un efect puternic de încetinire de la viteze mari.
Ce să mai vorbim despre capacitatea de a aborda virajele cu viteză? Forța de apăsare extremă, aderența excepțională a pneurilor, direcția extraordinar de precisă și coeficientul aerodinamic al caroseriei extrem de scăzut lipesc practic AMG One de suprafața asfaltului. După o tură rapidă de circuit, faci cârcei la mușchii gâtului, așa încât îți dai seama că doar campionii de mașini Gran Turismo stăpânesc aceste forțe centrifuge. În fapt, nu poți decât să aplauzi performanța nebună a celor de la AMG: tehnologie de Formula 1 pentru șosea.