Volkswagen Golf 7 facelift – Actualizarea unui etalon

vezi galeria foto

Pentru prima dată în istorie, VW chiar folosește cuvântul facelift în descrierea unei actualizări a Golfului. Asta înseamnă că unele modificări sunt atât de subtile, încât pot scăpa neobservate.


De fiecare dată când conduc un Golf mă duc cu gândul către prima generație, lansată în 1974. Și astăzi mi se pare incredibil cum VW a avut curajul să înlocuiască vechiul Kafer, care încă avea motor spate răcit cu aer, cu un hatchback revoluționar, propulsat de un motor frontal, amplasat transversal și răcit cu lichid. Iar designul… liniile simple și ascuțite ale lui Giorgetto Giugiaro au compus o formă curată și îndrăzneață. Golful s-a tot schimbat de-a lungul celor șapte generații, însă caracterul său a rămas același.


Tocmai de aceea, la primul contact cu recent revizuitul Golf VII am avut o senzație de deja-vu, de parcă mă întâlnesc cu un vechi prieten. Poate și pentru că schimbările sunt atât de subtile, încât nici nu ar fi fost neapărat necesară o nouă broșură. În schimb, VW a ales să ne invite în Palma de Mallorca pentru a testa „noul Golf’ pe o climă cum nici nu am fi visat pentru sfârșitul lui februarie.

Volkswagen Golf 7 facelift – Interior

Așadar, noutățile „de prima pagină’ sunt noile blocuri optice full-LED (cele posterioare vin standard pe toate versiunile de echipare), care dispun de indicatoare de direcție dinamice, à la Audi. Evident, au fost redesenate și spoilerele, au fost introduse noi modele de jante în ofertă, iar paleta de culori este mai bogată. Cel mult în interior putem spune că au avut loc schimbări majore, pentru că toată interfața de infotainment este nouă. Astfel, la baza gamei se găsește acum sistemul multimedia Composition Colour cu display de 6,5 inchi (care înlocuiește vechiul sistem cu ecran de 5 inchi), iar mai sus se găsește Composition Media și Discover Media, care au ecrane de 8 inchi. Indiferent de diagonală, toate vor avea o rezoluție îmbunătățită, de 800×480, care face informațiile afișate mai plăcute ochiului. Vârful de gamă se va numi Discover Pro și va avea un ecran de 9,2 inchi cu rezoluție 1280×640 de pixeli. Acesta dispune și de controlul prin gesturi o dotare care are încă funcționalitate limitată, dar merită o mențiune pentru că este disponibilă, în premieră, în clasa compactă.



În spatele volanului poate fi configurat și un instrumentar complet digital cu un display de 12,3 inchi, similar cu cel de la Passat și Tiguan. Acesta poate afișa toate informațiile necesare șoferului, făcând ecranul de pe consola centrală să fie redundant. Și sistemele de asistență au fost îmbunătățite, Golful fiind acum capabil să se conducă autonom în condiții de trafic aglomerat, are un cruise control adaptiv care funcționează până la 210 km/h și frânare autonomă care poate detecta și pietonii. Plus o oglindă retrovizoare interioară fără ramă care arată superb.


În gama de motorizări și-a făcut apariția un nou propulsor pe benzină denumit 1.5 TSI Evo. Acesta înlocuiește vechile motorizări 1.2 TSI și 1.4 TSI și chiar dacă momentan nu este disponibil în România, am avut plăcerea să-l conduc la testul din Mallorca în versiunea de 150 CP. Impresiile sunt pozitive, motorul fiind silențios, elastic (merge „rotund’ până la aproape 1.000 rpm) și trage chiar bine dincolo de 2.000 rpm. Ulterior va debuta și o versiune Bluemotion de 130 CP, care va avea o funcție coasting capabilă să oprească motorul atunci când șoferul ia piciorul de pe accelerație. Până acum, doar modelele hibride au avut această funcție.


Restul gamei este neschimbat, la bază găsindu-se versiunea 1.0 TSI de 110 CP, iar pentru fanii motoarelor diesel sunt oferite aceleași propulsoare TDI de 1,6 și 2,0 litri. În gama de transmisii a fost introdusă o nouă unitate DSG cu șapte rapoarte, care transmite valori mari de cuplu, înlocuind astfel și vechea unitate cu șapte trepte limitată la 250 Nm, dar și pe cea cu șase rapoarte.

Prețurile nu au suferit modificări substanțiale, cea mai accesibilă versiune, 1.0 TSI Trendline, pornind de la 15.844 de euro. Ceea ce înseamnă că un model bine echipat, cu un motor diesel de top, cutie DSG și câteva dotări plăcute, se apropie de 30.000 de euro.

Verdict

Fără a schimba dramatic rețeta, Golful evoluează suficient pentru a duce mai departe o poveste de succes care a pornit acum 43 de ani. Noile sisteme multimedia sunt moderne, aducând funcționalități în premieră în clasa compactă, iar motorizarea 1.5 TSI Evo are o funcționare fără reproș și oferă performanțe bune. Însă prețul Golfului îi va face pe unii să caute alternative.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE