Volkswagen ID.3 a devenit realitate: start pentru precomenzi

vezi galeria foto

Volkswagen ID.3 este numele primului model din noua gamă I.D. a producătorului german.


Odată cu prezentarea unui prototip camuflat în cadrul unui eveniment special, cei de la Volkswagen au demarat precomenzile pentru noul ID.3. În cadrul unei întâlniri organizate de importatorul Volkswagen în România, am aflat că acest model a fost special gândit pentru a avea un preț apropiat de cel al unui Golf cu motorizare diesel și echipare comparabilă.

Versiunea inițială de lansare a acestui model a debutat simultan în 29 de țări din Europa, inclusiv România. Doar 30.000 de asemenea modele Volkswagen ID.3 vor fi disponibile, după care vor sosi și restul echipărilor din această gamă.


 

Citește și:

Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3

Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor

Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă

Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie

Cel mai rapid SUV pe gheață

Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România

Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului


 

Volkswagen ID.3 1st, așa cum se numește versiunea de lansare, are o baterie de 58 kWh și asigură o autonomie de până la 420 de kilometri conform WLTP.

Ulterior, va fi lansată o versiune mai accesibilă, cu un acumulator de 45 kWh, care va asigur o autonomie de 330 de kilometri conform WLTP, precum și o versiune cu un acumulator mai mare, de 77 kWh, care va putea să parcurgă 550 de kilometri.

Puterea motorului electric este aceeași indiferent de versiunea aleasă, respectiv 170 de cai-putere. Tocmai de aceea, trebuie să îl comparați cu un Volkswagen Golf TDI de 170 CP și cu o echipare la fel de bogată precum ID.3 1st edition. De notat că aceasta din urmă nu este o echipare în sine, fiind oferite trei niveluri de dotări: Comfort, Plus și Max.


Trebuie să notăm faptul că Volkswagen ID.3 are dimensiuni exterioare comparabile cu cele ale unui VW Golf, în timp ce spațiul interior se ridică la nivelul unui Passat.

Cei care vor comanda un Volkswagen ID.3 trebuie să aibă puțină răbdare, deoarece producția demarează la finalul lui 2019, iar livrările încep din luna iunie a anului viitor. Americanii de la Tesla au avut o strategie similară, însă cei de la Volkswagen sunt siguri că vor putea livra toate unitățile promise la timp, fără întârzieri suplimentare.


Cum cumperi un Volkswagen ID.3

Tot de astăzi, cei de la Volkswagen România sunt gata să primească un avans de 1.000 de euro pentru versiunea de lansare a lui ID.3. Cei interesați pot să intre pe acest portal și să completeze formularul de precomandă.

Clienții de Volkswagen ID.3 1st vor primi un pachet special de un an de alimentare gratuită de la stațiile incluse în aplicația We Charge a celor de la Volkswagen, în limita a 2.000 kWh.

Cei 2.000 de kWh sunt suficienți pentru a putea parcurge minimum 10.000 de kilometri în cele mai vitrege condiții pentru o mașină electrică, după cum ne-au explicat cei de la Porsche România în cadrul unei întruniri anterioare. Reprezentanții importatorului Volkswagen în România ne-au arătat deja planurile de extindere a rețelei, iar aceasta va permite o mobilitate fără griji în țara noastră odată ce va fi finalizată.


Vestea cea mai bună este că programul de livrări al lui ID.3 îi va permite importatorului Volkswagen să finalizeze cea mai mare parte a rețelei de stații de încărcare de înaltă putere.

România are rezervată o cotă de 450 de unități ID.3, ceea ce reprezintă o valoare incredibilă în raport cu ceea ce va putea fi comercializat în Austria, respectiv 200 de unități.

Un Volkswagen ID.3 1st va costa sub 40.000 de euro cu TVA inclusă și fără subvenția de la statul român. Varianta cu baterie suficientă pentru 330 de kilometri va costa sub 30.000 de euro cu TVA inclusă și fără subvenția de la Rabla Plus.

În numărul 10/2019 al Revistei Auto Bild România vei putea citi mai multe despre noul ID.3 și primele noastre impresii de la întâlnirea cu prototipul.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE