Volkswagen: Skoda în SUA ar fi sinucidere curată

vezi galeria foto

În urmă cu câteva luni, o serie de zvonuri spuneau că Skoda ar putea reveni pe piața din America de Nord. Doar că cehii au nevoie de acordul oficialilor grupului Volkswagen, iar ultimele noutăți din această direcție nu sunt unele favorabile pentru producătorul din Mlada Boleslav.


Unui dintre oficialii Volkswagen argumentează de ce revenirea Skoda în SUA ar însemna sinucidere curată.

„Suntem țăcăniți, dar nu nebuni de-a binelea. Să intri pe o piață atât de mare cu un brand necunoscut, cu o gamă de modele croite special pentru Europa și cu o rețea de dealeri inexistentă este sinucidere curată. În plus, canibalizarea dintre brandurile grupului este ultimul lucru de care are nevoie divizia Volkswagen din SUA', a declarat oficialul Volkswagen.

Rămâne de văzut dacă zvonurile din această vară se vor adeveri sau dacă vorbele oficialului Volkswagen vor fi întărite de decizii luate la nivel înalt.

Via | AN

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE