Update: Volkswagen a publicat în această dimineață comunicatul prin care anunță că se retrage din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) la finalul sezonului curent.
„Brandul Volkswagen se află în fața unei provocări masive. Avem în față expansiunea în domeniul vehiculelor electrice, iar noi trebuie să ne îndreptăm atenția și toate eforturile către această tehnologie. Am depășit cu mult obiectivele în WRC”, a declarat Frank Welsch.
1.11.2016
În urmă cu câteva săptămâni, Audi a anunțat că se retrage din Campionatul Mondial de Anduranță. Iar acum, Volkswagen vine să mai lovească încă o dată motorsportul. Conform unor surse apropiate companiei, după finalul acestui sezon de WRC (Campionatul Mondial de Raliuri), Volkswagen se va retrage.
Iar nemții o fac în glorie. Cu patru titluri la constructori și cu un Ogier încoronat încă o dată campion. În aceste condiții, Raliul Australiei va fi ultima etapă în care vom vedea la treabă modelul Polo WRC. De asemenea, Jari-Matti Latvala, Andreas Mikkelsen și Sebastien Ogier sunt disponibili pe „piața transferurilor”.
Și totuși, nu înțelegem de ce Volkswagen a continuat să investească în WRC. Nemții au dezvoltat versiunea 2017 a lui Polo WRC, iar conform acelorași surse, mașina nu va fi disponibilă pentru nicio echipă privată.
Scandalul Dieselgate este motivul principal pentru care Volkswagen renunță la WRC. Rămâne de văzut unde vor fi transferați oamenii care până acum au lucrat cu devotament în dezvoltarea echipei din mondialul de raliuri.
Mâine ar urma să fie făcut și anunțul oficial cu privire la retragerea din WRC.
Via | Autosport Foto | Kräling via VW Motorsport