Șoferul unui Dacia Logan din județul Suceava a ajuns ‘vedetă’ pe internet după ce a făcut o depășire prin dreapta. Aceasta s-a sfârșit printr-un accident, surprins integral de un utilizator Facebook.
VIDEO: Încă un motiv să nu depășești prin dreapta
Totul s-a derulat în municipiul Botoșani, în timpul unei ploi severe, care a suprasolicitat canalizarea. Din acest motiv, apa pluvială a acoperit covorul asfaltic și a trecut peste nivelul bordurilor și al altor obstacole de pe drum și de pe marginea acestuia. Grăbit, șoferul unui Logan din prima generație a riscat o depășire prin dreapta a coloanei de mașini care circulau regulamentar.
Acesta este cel mai hilar accident pe care-l puteai vedea vreodată! | VIDEO
Rezultatul acțiunilor sale poate fi urmărit în clipul video de mai jos. Încă un motiv să nu riști o depășire prin dreapta, indiferent de locul în care o faci.
Sperăm ca acest clip să motiveze șoferii români să fie mai responsabili și să își tempereze pornirile care duc la conducere agresivă și la un comportament reprobabil. România este pe o poziție rușinoasă în Europa din cauza numărului mare de morți în accidente rutiere.
Accident spectaculos într-un sens giratoriu din Suceava (Video)
Drumurile românești sunt periculoase în sine, din cauza diferitelor gropi și imperfecțiuni, dar șoferii le fac și mai periculoase prin conducerea cu viteză excesivă, consumul de alcool și nerespectarea codului rutier. Majoritatea accidentelor grave care au loc în România ar putea fi evitate cu ușurință dacă șoferii ar respecta legea și și-ar păstra calmul atunci când s-ar întâlni cu alți conducători auto care nu sunt la fel de civilizați la volan.
Doi șoferi s-au luat la întrecere pe Șoseaua Fundeni și au făcut accident
Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, iar drumurile românești sunt ca o junglă din care scapă doar cine este mai norocos. Uneori, nici măcar atenția și condusul regulamentar nu îți garantează siguranța, iar acesta este unul dintre motivele pentru care trebuie să purtați mereu centura de siguranță când sunteți în mașină, indiferent pe ce loc și fără să conteze dacă vehiculul este în mișcare sau parcat la marginea drumului.
Credea că e într-un Ferrari, dar conducea un Logan! Cum a zburat’ un șofer cu mașina sa!
Sursă Video: Cotlet Sorin