În prezent, circa 66% din populaţia mondială conduce pe partea dreaptă şi restul de 34% pe stânga. Care sunt însă statele unde se circulă „ca în Anglia” și de ce în Japonia este aceeași politică, deși nu a fost niciodată colonie britanică?
Principalele state în care vehiculele se conduc pe stânga au fost colonii britanice, acesta fiind și motivul pentru care traficul a fost copiat de la englezi.
În întreaga lume există 55 de state recunoscute de ONU unde șoferii circulă pe partea stângă, iar 4 sunt din Europa: Marea Britanie, Cipru, Irlanda, Malta. Mai multe țări de pe „Bătrânul Continent” au circulat la început pe partea stângă. Polonezii au mers pe partea stângă până în 1922, portughezii până în 1928, spaniolii până în 1924, Italia până în 1922, Ungaria până în 1941, Suedia până în 1967. S-a întâmplat însă și invers. Samoa a trecut la condusul pe stânga în 2009.
În Asia există 16 state cu traficul pe stânga. Cele mai importante dintre acestea sunt India, Japonia, Thailanda, Malaysia, Indonezia sau Singapore. Deși nu a fost niciodată colonie britanică, în Japonia se conduce pe partea stângă. Răspunsul stă în faptul că în anul 1872, guvernul nipon a făcut o licitație la care a participat Marea Britanie, Franța și Statele Unite pentru o rețea de străzi. Marea Britanie a câștigat și, evident, britanicii au construit drumurile ca la ei acasă.
Nici Australia nu face excepție și cele mai importante țări de la Antipozi în care mașinile merg pe benzile din stânga sunt Australia, Noua Zeelandă sau Fiji.
În Africa se circulă pe stânga în următoarele țări: Botswana, Kenya, Lesotho, Malawi, Mauritius, Mozambic, Namibia, Africa de Sud, Swaziland, Samo, Tanzania, Uganza, Zambia și Zimbabwe.