De la tichete pentru mașini ecologice sau electrocasnice noi, de la decontarea combustibilului pentru șoferii care își împart mașina și până la amenajarea de stații de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice şi hibrid plug-in primarul Gabriela Firea a oferit anul acesta de toate pentru toți de la bugetul Capitalei. Ceea ce i-a făcut pe consilierii generali din opoziție să o numească pe Firea „primarul voucher'.
Deși respins o dată după o dezbatere aprinsă de aproape două ore, iar ONG-urile și consilierii generali din opoziție au criticat acest proiect, el a fost reintrodus pe ordinea de zi la ședința din 22 noiembrie și aprobat. El prevede decontarea combustibilului folosit de cetățenii din regiunea București-Ilfov până la valoarea de 500 de lei, dacă folosesc în comun un autoturism pentru a merge în aceeași direcție sau cu aceeași destinație, în sistem de car-sharing. Prin același proiect, municipalitatea vrea să înființeze și un sistem de car-sharing cu autoturisme ecologice, electrice sau hibride, şi un altul de bike-sharing, precum şi un sistem de transport elevi, cu microbuze.
9.000 de lei pentru achiziționarea de mașini mai puțin poluante și electrocasnice
5.000 de bucureșteni primesc aceste vouchere. Asta înseamnă 45.000 de lei de la buget pentru o mașină nouă sau un frigider nou. Proiectul a fost aprobat în 26 iulie de către consilierii generali. Deși opoziția a atras atenția că în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă nu se spune nimic despre modul în care ar ajuta îmbunătățirea calității aerului înlocuirea electrocasnicelor, amendamentul propus în acest sens de Gabriela Firea la proiect a fost aprobat. Concret, tichetul se oferă în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat care este înmatriculat în Bucureşti, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou Euro 6, non-diesel sau electric, ori pentru electrocasnice noi. Lista celor înscriși a fost publicată în octombrie, iar banii vor fi acordați după ce aceștia încarcă pe site documentele necesare.
10.000 de lei pentru stații de reîncărcare pentru mașinile electrice și hibrid
500 de vouchere în valoare de 10.000 de lei vor fi acordate atât personalor fizice, cât și celor juridice, care dețin spații comerciale, unităţi de cazare, spaţii de birouri sau benzinării, care înfiinţează staţii de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice şi hibrid plug-in. Proiectul a fost propus de consilierii generali ALDE și aprobat în ultima ședință CGMB din acest an, în 12 decembrie. El prevede amenajarea instalarea a 30 de stații de încărcare electrice în cadrul parcărilor publice din București, până la 1 ianuarie anul viitor. Conform proiectului de hotărâre, costul mediu pentru achiziția unei stații electrice este de 4.000 de euro.
Citeşte întreaga ştire: I se spune „primarul voucher'! Câți bani a dat de la buget Gabriela Firea, anul acesta, pentru gravide, pensionari, copii și șoferi